Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a emis ieri un ordin prin care a numit în funcţia de inspector şcolar general pe profesorul Petre Năchilă, până ieri director al Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti.
Profesorul Horia Toma, fostul inspector şcolar general, va ocupa funcţia de inspector şcolar de specialitate pentru disciplina fizică. Ceremonia de învestire a avut loc ieri, la eveniment fiind prezent şi prefectul de Prahova, Rodica Paraschiv, senatorul Augustin Mitu şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova. Petre Năchilă se află la al treilea mandat ca inspector şcolar general, el ocupând această funcţie şi în perioadele 1993-1997 şi 2001-2005.
În cursul dimineţii de ieri, profesorul Horia Toma a înaintat către Ministerul Educaţiei Naţionale solicitarea de eliberare din funcţia de conducere a ISJ şi numirea pe o funcţie de execuţie, în cadrul acestei instituţii.
Acesta ne-a precizat că avea de mai mult timp intenţia de a demisiona, susţinând că nu este normal ca, în condiţiile în care partidul din care face parte (PNL) nu mai este la putere, să mai deţină funcţia de conducere a unei instituţii deconcentrate, în Prahova. Cu o zi înainte de a-şi depune demisia, Horia Toma a avut o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, căruia i-a expus motivele deciziei de a demisiona.

Ana MAXIM