De săptămâna aceasta au demarat procedurile de semnare a contractelor pentru personalul care va lucra la Spitalul Orăşenesc Urlaţi. ,,Până în prezent, a fost semnat contractul cu farmacistul, precum şi cu medicul de radiologie, urmând ca în zilele următoare să continuăm această procedură. În total vor fi angajaţi 10 medici, patru muncitori, patru persoane TESA, existând, de asemenea, un post de farmacist şi unul de chimist. În plus, pot să vă spun că 24 de persoane, dintre care nouă asistente şi restul infirmiere, vor fi dintre cele care au lucrat înainte în cadrul spitalului şi care se vor întoarce de la unităţile sanitare din Mizil şi Ploieşti de unde au fost transferate când s-a închis spitalul’’, ne-a declarat Ion Preda, managerul unităţii sanitare. Potrivit interlocutorului nostru, persoanele care au lucrat la spitalul din Urlaţi înainte de a se închide, în baza Ordonanţei 50, vor fi angajate fără a mai fi nevoite să dea concurs, în timp ce, în cazul celorlalte persoane care nu au lucrat înainte de închidere la unitatea sanitară menţionată contractul de muncă va fi încheiat pe o durată de 90 de zile până la organizarea concursului. Astfel, după ce a fost închis la 1 aprilie 2011 printr-un ordin al ministrului Sănătăţii de pe vremea guvernării PDL, acum există mari şanse ca această unitate sanitară să înceapă să funcţioneze. De la redeschiderea oficială, respectiv la 1 octombrie 2012, şi până acum spitalul a funcţionat practic ,,doar pe hârtie’’ în lipsa acordării unui buget şi a aprobării organigramei pentru a putea fi scoase la concurs posturile de către ministerele Finanţelor şi Sănătăţii. Totodată, trebuie precizat că, anul trecut, Primăria Urlaţi a continuat realizarea de investiţii pentru unitatea medicală, respectiv a fost achiziţionat printr-o sponsorizare de 100.000 de euro un aparat Rontgen modern pentru radiologie, iar cu bani de la bugetul local (15.000 de euro) a fost înlocuită tabla veche de pe acoperiş. Pentru 2014, Primăria Urlaţi doreşte continuarea investiţiilor cu bani de la bugetul local, respectiv realizarea izolaţiei termice a clădirilor la exterior. În ceea ce priveşte structura spitalului, acesta va avea o secţie de medicină internă, un compartiment de pediatrie, un compartiment de chirurgie generală, un compartiment ATI (anestezie –terapie intensivă), cabinete în ambulatoriu pe mai multe specialităţi : medicina internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală, dermato-venerologie, oftalmologie, ORL etc., precum şi două laboratoare, unul de analize medicale şi unul de radiologie şi imagistică medicală, iar ca număr total de paturi aprobate – 67. Desigur, nu vor lipsi nici farmacia, blocul operator, sterilizarea, compartimentele de statistică medicală sau cel de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale – fără de care un spital nu poate funcţiona. Unitatea sanitară din Urlaţi deserveşte aproximativ 60.000 de locuitori de pe întreaga vale a Cricovului, care pe perioada cât spitalul a fost închis au fost nevoiţi, pentru diferite investigaţii mai complexe, să bată drumul până la Ploieşti, având la dispoziţie şi ambulanţele pentru situaţiile de urgenţă.
C.D.