Săptămâna viitoare, în perioada 24-27 aprilie, este programat să se desfăşoare turneul final al Campionatului naţional de baschet U20, la care s-a calificat şi echipa Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti, antrenată de profesorul Marian Hartman. În urma cererilor primite de către Federaţia Română de Baschet, forul naţional a decis ca organizarea turneului să revină clubului BC Timişoara. Astfel că turneul va avea loc în reşedinţa judeţului Timiş.
S-au stabilit, de asemenea, şi seriile preliminare ale turneului final, echipa CSŞ Ploieşti, învingătoare în seria F din faza semifinală, fiind repartizată în grupă cu CS U Mobitelco Cluj Napoca şi CS Dinamo Bucureşti, formaţii clasate pe locul secund în seriile lor de la turneul semifinal. În cealaltă serie se vor confrunta echipele BC Timişoara, LPS Focşani (învingătoare în seriile din faza semifinală) şi BC Mureş Târgu Mureş (clasată pe locul al doilea în seria câştigată de CSŞ Ploieşti).
Câştigătoarele celor două serii vor juca în finala mare, pentru titlul naţional, iar formaţiile de pe locul secund se vor lupta pentru medaliile de bronz.
Echipa ploieşteană nu a pierdut decât un singur meci în faza semifinală, cu CSU Cuadripol Braşov, în deplasare, iar în faza de calificare a înregistrat, de asemenea, doar o singură înfrângere, având, în momentul de faţă, 12 victorii din 14 partide disputate în acest sezon.
În faza semifinală, CSŞ Ploieşti l-a avut în componenţă pe cel mai eficient jucător din campionat, Andrei Minescu (al doilea la recuperări, cu 15.2 – în foto) având un coeficient de 28.3, precum şi pe cel mai bun pasator al competiţiei, anume Ştefan Neagu, cu 6.7 pase decisive pe meci (care a fost al doilea la puncte – 25.3). De asemenea, s-au mai remarcat Andrei Ene, al treilea la eficienţă (24.6) şi la recuperări (14.6), şi Dragoş Coman, al doilea din campionat la pase decisive – 5.2.
Din lotul formaţiei ploieştene au mai făcut parte Andrei Cazan, Şerban Crăciun, Danilo Stanoilovici, Angelo Nechita, Robert Rotsching şi Cristofor Rotsching.
Petre APOSTOL