Zilele trecute, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani, în timp ce acționau în comuna Boldești-Grădiștea, au depistat pe pârâul Ghighiu, pârâu ce tranzitează extravilanul comunei Boldești- Grădiștea, o persoană care pescuia cu o plasă de pescuit.
Persoanei în cauză i s-a adus la cunoștință că deținerea sau folosirea plaselor de pescuit tip „Halău” este interzisă de lege.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani.

Câteva ore mai târziu, în aceeași zonă, au fost depistate alte patru persoane care foloseau fiecare pentru pescuit câte o plasă tip ” Halău”.
Procedându-se la legitimarea acestora, s-a constatat că este vorba despre patru bărbați, domiciliați în comuna Mihăilești, jud. Buzău.
Persoanelor depistate li s-a adus la cunoștință că deținerea sau folosirea plasalor de pescuit tip „Halău” este interzisă de lege, fapta săvârșită constituind infracțiune.
În cauză, celor patru le-au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani.