În limba japoneză, shoto înseamnă pinii care se unduiesc în bătaia vântului. De asemenea, acesta era şi pseudonimul din tinereţe al părintelui karate-do shotokan, Gichin Funakoshi. Născut în 1868, în Okinawa, acesta a pus bazele artei marţiale pe care astăzi o cunoaştem ca fiind karate shotokan, la începutul secolului trecut.
De asemenea poet, Funakoshi a pus întotdeauna caracterul unei persoane pe primul plan, considerând karate ca fiind arta marţială a oamenilor inteligenţi. Era de părere că prin această activitate se poate purifica sufletul şi, totodată, karate poate ajuta la dezvoltarea individuală, prin respect faţă de ceilalţi şi demnitate. Nu a fost niciodată de acord cu transformarea karateului în sport, deoarece contravenea principiilor care stăteau la baza acestei arte marţiale, care nu căuta să demonstreze cine este cel mai bun, ci să definească o persoană prin caracterul său.
În prezent, la aproape 100 de ani de când Funakoshi a creat prima şcoală de karate, în Okinawa, această artă marţială s-a îndepărtat tot mai mult de principiile pe care a fost fondată. Se creează, pe zi ce trece, tot mai multe stiluri şi tot mai multe federaţii şi asociaţii care nu mai au legătură cu ceea ce înseamnă karate, fiecare dintre fondatori urmărind propriile interese, mai puţin onorabile, aşa cum şi-ar fi închipuit Funakoshi că ar fi trebuit să fie un maestru.
Aşa că s-a ajuns ca vântul să fie prea puternic pentru pini, care deja au început să cadă la pământ, în mocirla intereselor meschine.
Petre APOSTOL
