S-A stins din viaţă distinsul OM de presă IOAN MARINESCU, ziarist şi creator de ziare, cunoscut şi apreciat de opinia publică prahoveană, şi nu numai, pentru profesionalismul şi greutatea mesajului său jurnalistic.
Prin plecarea lui destul de timpurie în lumea veşnică, breasla presei rămâne văduvită de o prezenţă constantă în mediul informaţional, de un mânuitor al condeiului care a reuşit cu o dibăcie aparte să informeze corect şi prompt, să promoveze binele, să atace şi să înlăture răul.
A iubit cu pasiune jurnalismul încă din perioada facultăţii, pe care a absolvit-o cu rezultate excelente. S-a dedicat apoi presei scrise, mai întâi celei de cuprindere naţională şi cu un profil preponderent tehnico-ştiinţific, apoi celei locale.
Publicaţii precum “Flamura Prahovei“, “Prahova“, “Ploieştii“ poartă în paginile lor şi vor duce în istoria presei articole, anchete, interviuri de referinţă, semnate, cu autoritatea-i cunoscută, de IOAN MARINESCU.
Pentru noi toţi cei care l-am avut ani în şir coleg de redacţie, IOAN MARINESCU rămâne un exemplu de dăruire profesională, un sincer sfătuitor, un iubitor de oameni şi un familist desăvârşit.
Îi deplângem dispariţia la o vârstă la care încă mai avea multe de spus şi de scris, promiţându-i că îi vom păstra o frumoasă şi neştearsă amintire.
Condoleanţe familiei greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace !