În perioada 7 – 19 aprilie, medicii veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova vor demara ample acţiuni de control în târgurile de animale şi pieţele agroalimentare din judeţ, în unităţile de tăiere, procesare, depozitare sau comercializare, dar şi în unităţile de alimentaţie publică. Conform directorului amintitei instituţii, dr. Mihai Terecoasă, medicii veterinari vor urmări, în principal, modul în care sunt respectate reglementările legale, în scopul protejării sănătăţii şi respectării intereselor cumpărătorilor în perioada premergătoare Sărbătorilor de Paşti, în ediţia de astăzi prezentându-le pe cele mai importante.
• Sacrificarea animalelor. Sunt admişi pentru sacrificare, în vederea consumului public, numai mieii/iezii identificaţi conform legislaţiei în vigoare, crescuţi în ferme, localităţi şi zone unde nu s-au constatat boli transmisibile. Transportul mieilor/iezilor va fi efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar şi însoţit de certificat veterinar care să ateste sănătatea animalelor. Sacrificarea acestora se va face în unităţi de abatorizare autorizate sanitar-veterinar, iar în cazuri excepţionale, şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii şi în care să se asigure supravegherea sanitar-veterinară.
• Livrarea cărnii. Loturile de carne de miel/ied vor fi livrate din abatoare numai însoţite de certificat sanitar-veterinar. Carnea rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar va fi livrată numai după efectuarea examenului ante şi post mortem a animalului. Marcarea carcaselor de miel/ied se va face cu respectarea prevederilor legale. În cazul sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, marcarea cărnii se va realiza cu o ştampilă de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA. Depozitarea şi comercializarea cărnii de miel/ied va avea loc în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi a stării de igienă corespunzătoare.
• Ouăle şi produsele din ouă. Fermele producătoare, centrele de ambalare şi comercianţii care valorifică ouă pentru consumul uman trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar. Transportul ouălor va fi făcut numai în mijloace auto autorizate, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare vor fi asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare. Ouăle vor trebui marcate cu codul producătorului, iar pentru cele valorificate de către producătorii particulari, în pieţe agroalimentare şi târguri, acestea trebuie, mai întâi, examinate ovoscopic de către personalul veterinar. Ouăle cu coaja crăpată sau lovită vor trebui retrase de la vânzare şi dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică.
• Laptele şi produsele lactate. Micii producători care vând lapte şi brânzeturi în pieţe agroalimentare şi târguri vor trebui înregistraţi sanitar-veterinar. De asemenea, vor deţine carnete de sănătate pentru animalele de la care provin produsele. Laptele crud, destinat vânzării directe sau prelucrării, trebuie să provină de la animale care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om, prin intermediul laptelui, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar-veterinar. Brânzeturile destinate vânzării, de către micii producători, vor fi expuse în spaţii special amenajate, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat. De asemenea, aceştia au obligaţia de a afişa, pe toată perioada comercializării, informaţii înscrise pe tăbliţe/panouri referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul şi data fabricării acestuia.
• Peştele şi produsele din peşte. Spaţiile şi locurile unde se vând aceste produse trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar.Trasabilitatea peştelui şi a produselor aferente se face prin etichete sau alte documente însoţitoare, indiferent dacă peştele provine din acvacultură sau este pescuit din mediul sălbatic. De asemenea, peştele expus la vânzare trebuie să corespundă din punct de vedere al examenului organoleptic.
Conform deciziei Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în perioada premergătoare Paştelui, la nivelul fiecărei direcţii judeţene sau circumscripţii sanitar-veterinare va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, vor fi afişate numele medicului veterinar responsabil şi un număr de telefon, astfel încât, în eventualitatea în care constată diverse nereguli, consumatorii să le poată sesiza cu rapiditate. Până atunci, preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, dă asigurări că “nu există posibilitatea ca mielul să fie substituit cu carnea de câine”.
D. CONSTANTIN














