Foarte probabil că schimbările accelerate din lotul Petrolului, unde, în ultimii doi ani s-a schimbat toată echipa, cu o singură excepţie, Mustivar – singurul din lot cu mai bine de doi ani consecutivi la Ploieşti – au explicaţii, mai mult sau mai puţin “fotbalistice”. S-au schimbat antrenori, şefi, obiective, s-a câştigat şi o cupă dar şi ceva bani, dar este clar că o echipă cu adevărat performanţă nu se poate face cu atâtea “variabile”. O echipă puternică se face într-un “ciclu” de 3-4 ani, în care să se păstreze aceeaşi strategie, mare parte dintre titulari, şi să se completeze cu ce mai e nevoie!
Petrolul – varianta “necoafată” – are nevoie de un adevărat “restart” cu privire la lotul de jucători. Indiferent ce s-ar spune, pe fotbalişti precum Geraldo, Mutu, Teixeira şi chiar Albin nu se mai poate conta mai mult de un an, de aici încolo (deşi, pentru unii dintre ei, termenul este “indulgent”). Apoi, e greu de crezut că pe Guilherme, Bornescu, Yamissi, Walter, Priso îi vom mai vedea o lungă perioadă de timp, majoritatea fiind la final de contract. Înclin să cred că şi Hoban se gândeşte la o plecare “peste”, pentru că nu mai are multe şanse de a face bani, iar cu Zicu nu pare că se poate începe o mare echipă . Întrebările ar fi “Cine îşi asumă o construcţie adevărată ? şi “Cine este capabil să o susţină ?” Posibil că Răzvan Lucescu este un răspuns, dar va fi greu, foarte greu!
Marian DIMA














