Echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti a reuşit calificarea la turneul de promovare în prima divizie a ţării, în urma etapei a doua din playofful Diviziei A2, Seria Est. Alături de Steaua Bucureşti, Tomis Constanţa şi CSM Suceava, formaţia ploieşteană, condusă de antrenorii Marian Anton şi Răzvan Şerban, a participat timp de trei zile (29-31 martie) la un turneu desfăşurat în Capitală. Jucătorii grupării prahovene s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, evoluând la capacitate maximă. După înfrângerea în patru seturi cu Tomis Constanţa, din prima zi a turneului, Tricolorul LMV a învins pe CSM Suceava, duminică, scor 3-0 (25-20, 25-22, 25-22), iar ieri a întâlnit formaţia Steaua Bucureşti. Meciul, însă, nu mai avea nicio miză, după ce ploieştenii îşi asiguraseră calificarea la turneul de baraj, în urma victoriei cu CSM Suceava, iar echipa constănţeană nu are drept de promovare, fiind satelitul campioanei CVM Tomis.
Cu toate acestea, a fost, probabil, cel mai spectaculos meci al turneului. Ploieştenii au condus cu 1-0 şi cu 2-1 la seturi, însă au fost egalaţi de fiecare dată, iar în tiebreak Steaua s-a impus în prelungiri. Astfel, scorul final a fost 3-2 pentru Steaua, pe seturi: 16-25, 25-16, 22-25, 26-24, 16-14.
Lotul echipei Tricolorul LMV a fost alcătuit din Răzvan Purice, Adrian Grigore, Răzvan Bogdan, Ionuţ Ion Velicu, Sergiu Marinca, Mădălin Marinescu, Mihai Lazăr, Ioan Andrei, Bogdan Mehedinţeanu, Mihai Adam – Alexandru Călin (libero).
Rezultatele turneului:
C.S.A. Steaua Bucureşti-C.S.M. Suceava 3 : 0
C.S. Tricolorul LMV Ploieşti-C.V.M. Tomis Constanţa 1 : 3
C.S.A. Steaua Bucureşti-C.V.M. Tomis Constanţa 2 : 3
C.S.M. Suceava-C.S. Tricolorul LMV Ploieşti 0 : 3
C.V.M. Tomis Constanţa-C.S.M. Suceava 3 : 0
C.S. Tricolorul LMV Ploieşti-C.S.A. Steaua Bucureşti 2 : 3
Clasament:
1. Tomis Constanţa 3 2 1 0 0 9:3 8p
2. Steaua Bucureşti 3 1 1 1 0 8:5 6p
3. Tricolorul LMV Ploieşti 3 1 0 1 1 6:6 4p
4. CSM Suceava 3 0 0 0 3 0:9 0p
Astfel, echipele Steaua şi Tricolorul LMV vor evolua la turneul pentru promovarea în primul eşalon valoric, care va avea loc în perioada 2-4 mai. Alături de acestea, la turneu vor mai fi prezente primele două echipe din Seria Vest, anume Banatul Caransebeş şi „U” Timişoara.
Petre APOSTOL