Petroliștii așteaptă cu nerăbdare să se descătușeze după remizele din ultima perioadă, iar antrenorul Răzvan Lucescu a ținut să-și reafirme încrederea că lupii vor reuși să obțină victoria în confruntarea de duminică seară.
Derby-ul cu Dinamo este un bun prilej pentru galben-albaștri de a scăpa de obsesia remizelor, mai ales că bucureștenii vin după umilința din cupă în fața Stelei și au moralul serios afectat de înfrângerea cu 2-5. Acest aspect poate reprezenta un avantaj pentru Petrolul, dar și un impediment, în opinia tehnicianului Lucescu: ”Ei au avut un meci nefericit în cupă și nu au cum să treacă așa ușor peste el, dar la fel de bine se pot mobiliza și vor avea o reacție de orgoliul. Important este cum vom juca noi, nu cum o vor face ei. Știm cât de mult înseamnă acest joc și pentru suporterii noștri și i-am văzut pe băieți foarte motivați, mai ales că suntem liniștiți și ne-am pregătit bine”.
La conferința de presă de sâmbătă, fostul selecționer a mai afirmat faptul că apreciază munca depusă de Flavius Stoican la Dinamo, dar n-a uitat de promisiunea făcută imediat după încheierea partidei cu Astra, din Cupa României. ”Am promis o victorie cu Dinamo și așa o să fie, țin foarte mult să îmi respect cuvântul. E important pentru noi să avem posesia, să controlăm jocul și să construim. Sperăm să scăpăm de precipitarea de la finalizare și să fim mult mai lucizi atunci când avem mingea. Știu că publicul ne va împinge de la spate și va fi o atmosferă pe cât de frumoasă pentru noi, pe atât de apăsătoare pentru cei de la Dinamo”, a mai spus antrenorul lupilor.
Teixeira completează lista absenților
Mijlocașul, care tocmai a semnat prelungirea cu un an a contractului cu Petrolul, nu va putea evolua în partida cu Dinamo, fiind suspendat. Ceilalți jucători indisponibili pentru acest joc sunt Adrian Mutu, Laurențiu Marinescu, Gerson, dar si Jean Sony Alcenat, fundașul haitian neputând fi refăcut în urma leziunii musculare suferite în confruntarea de la Chiajna.
Porțile stadionului se deschid la ora 18.00
Pentru a preîntâmpina aglomerația de la porți înaintea jocului cu Dinamo, accesul spectatorilor pe stadionul ”Ilie Oană” se va face începând cu ora 18.00, cu două ore și jumătate înaintea startului partidei. Organizatorii roagă suporterii să vină din timp la arenă, în condițiile în care strada Stadionului va fi închisă. Riveranii din această zonă care dețin autoturisme sunt rugați, de asemenea, să-și parcheze mașinile în curți sau pe străzile limitrofe, întrucât pe acolo va fi escortată galeria dinamovistă. Fanii petroliști care se vor deplasa dinspre centrul orașului și au bilete sau abonamente la Peluza a II-a vor intra în stadion prin poarta de pe strada Mihai Bravu, în timp ce spectatorii de la Peluza I și Tribunele 0 și 1 au la dispoziție străzile Poștei, Praga, Sportului și Alexandru Vlahuță pentru a ajunge la arenă.
Conferința de presă susținută sâmbătă de Răzvan Lucescu, înaintea partidei cu Dinamo București, o puteți viziona pe FCP.TV.
fcpetrolul.ro