Întâlnire poliţienească româno-germană

O delegaţie a MAI, condusă de viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a primit vizita ministrului de Interne şi pentru Sport al Landului Berlin, Frank Henkel.
În cadrul dialogului purtat la sediul MAI, au fost reiterate priorităţile instituţiei în domeniul combaterii infracţionalităţii comise de unii cetăţeni români în străinătate, respectiv gestionarea migraţiei şi problematica azilului. Cu această ocazie, partea germană a apreciat activitatea poliţiştilor români trimişi în acest scop în misiune operativă la Berlin, în perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă 2013. De asemenea, au fost abordate aspecte privind măsurile întreprinse la nivelul MAI privind prevenirea şi combaterea corupţiei.

Zilierii se pot asigura în sistemul de şomaj

Persoanele care desfăşoară activităţi agricole sau zilierii se pot asigura, dacă doresc, în sistemul de şomaj, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Se pot asigura în sistemul de şomaj persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente sau profesii libere, respectiv întreprinderile individuale sau familiale.
În acest fel, autorităţile au inclus pe lista activităţilor autorizate potrivit legii şi „activităţi desfăşurate de persoane fizice în urma cărora se realizează venituri din agricultură, silvicultură sau piscicultură conform art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.
Tot ca element de noutate, soţul sau soţia titularului întreprinderii individuale sau a persoanei fizice autorizate poate să se asigure în sistemul de şomaj.

La Bucureşti, s-a derulat seminarul „Justiţia în România”

La Sala Senatului a Palatului Facultăţii de Drept Bucureşti, s-a desfăşurat a V-a ediţie a conferinţei “Justiţia în România”, proiect care a vizat noutăţile din domeniul juridic.
Potrivit organizatorilor, în acest an, organizarea unei astfel de conferinţe şi-a dovedit oportunitatea şi prin ultimele modificări legislative, între care un loc important îl ocupă Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală.
Obiectivele urmărite de conferinţa “Justiţia în România” au vizat acordarea de posibilităţi studenţilor şi tinerilor jurişti de a-şi însuşi un volum cât mai mare de informaţii despre temele de actualitate din domeniul juridic, de a descoperi valenţe diferite de cele didactice ale acestora, cât şi de a analiza nivelul justiţiei în România prin prisma evoluţiei sale de la an la an.