Începând de săptămâna aceasta şi până pe 28 martie a.c., personalul Compartimentului Resurse Umane şi Formare Profesională din Penitenciarul Ploieşti va derula în liceele prahovene o campanie de informare privind oferta de şcolarizare 2014 din instituţiile de învăţământ aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi celelalte instituţii de învăţământ partenere, care pregătesc personal pentru sistemul penitenciar. Astfel, e bine de ştiut că Administraţia Naţională a Penitenciarelor va pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat aproximativ 350 locuri la mai multe instituţii de învăţământ. În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ universitare, acestea sunt: Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti – Facultatea de Poliţie, specializarea „Ordine şi Siguranţă Publică” – penitenciare, curs de zi, durata studiilor 3 ani; Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti – Facultatea de Informaţii, curs de zi, durata studiilor 3 ani (specializarea Psihologie– informaţii şi Studii de securitate şi informaţii); Institutul Medico-Militar Bucureşti (Facultatea de medicină generală, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani, Facultatea de medicină dentară, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani, Facultatea de farmacie, cursuri de zi, durata studiilor 5 ani); Academia Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu (Facultatea de Management Militar); Academia Tehnică Militară Bucureşti (Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament – Specializarea construcţii şi fortificaţii, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani, Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare – specialitatea Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani şi Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare – specialitatea Transmisiuni, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani). Există şi două oferte pentru instituţii de învăţământ postliceal şi anume: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, cursuri de zi, durata studiilor 2 ani, pentru specialităţi precum auto, tehnică de comunicaţii, operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii, construcţii, intendenţă – specializarea bucătar, precum şi Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, cursuri de zi, durata studiilor un an. Tinerii care doresc o carieră militară trebuie să mai ştie că există şi o serie de avantaje oferite de instituţiile de învăţământ enumerate mai sus. Este vorba despre asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării; asigurarea unei solde lunare pe timpul studiilor; asigurarea unui loc de muncă stabil, după absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar; asigurarea unui climat organizaţional motivant prin numeroase oportunităţi de realizare pe plan profesional. Cei care doresc mai multe informaţii privind concursurile de admitere, acestea se pot obţine direct de la sediul Penitenciarului Ploieşti, din strada Rudului nr. 49 sau la telefoane – 0244/526.834 sau 0244/526.325 int.132.
C.D.