În perioada 12-16 martie 2014, peste 9.000 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivele curente de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor şi a contravenţiilor.
Astfel, în perioda menţionată au fost derulate controale în peste 12.000 de societăţi comerciale şi au fost efectuate aproximativ 4.500 de filtre rutiere. În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 2.414 infracţiuni judiciare, la regimul silvic, economico-financiare, la regimul circulaţiei etc. – dintre care 1.372 în flagrant delict. De comiterea infracţiunilor sunt bănuite 1.704 persoane, dintre care 112 au fost reţinute şi 57 arestate. Totodată, poliţiştii au dat aproape 7.000 de amenzi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute şi la Legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Au fost aplicate 50.000 de amenzi la circulaţia pe drumurile publice, majoritatea dintre ele pentru depăşirea vitezei legale. În acest context, au fost reţinute 2.391 de permise de conducere şi au fost retrase 1.152 de certificate de înmatriculare. Tot în perioada 12 – 16 martie 2014, în Prahova, poliţiştii au controlat peste o sută de societăţi comerciale, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la 150.000 de lei. Au fost descoperite, de asemenea, aproape două sute de infracţiuni judiciare, economice, la regimul silvic ş.a.m.d., totodată fiind date peste o mie de amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. În intervalul 12 – 16 martie 2014, şi efectivele de poliţie rutieră au derulat 80 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Astfel, au fost verificaţi cu aparatul etilotest aproape o mie de şoferi şi au fost controlate circa 500 autovehicule de transport persoane şi mărfuri. În urma neregulilor, poliţiştii rutieri au aplicat peste o mie de amenzi pentru viteză excesivă, abateri ale pietonilor, neutilizarea centurii de siguranţă etc.
(F.T.)












