CSM Ploieşti-Universitatea Galaţi, duminică, ora 12.00, Sala „Olimpia”

După ce pe parchetul din Sala „Olimpia” s-a scris istorie, săptămâna trecută, în finala Cupei României la handbal masculin, antrenorul principal al echipei CSM Ploieşti, Dragoş Dobrescu, speră ca evenimentul respectiv să fi mărit interesul oamenilor către acest sport, iar la meciul formaţiei sale de duminică să fie cât mai mulţi spectatori în tribune. Mai ales că echipa ploieşteană va avea de disputat un meci foarte important în vederea stabilirii clasamentului final al Diviziei A la handbal masculin, duelându-se cu Universitatea Galaţi pentru locul al patrulea.
Cele două formaţii se află la egalitate de puncte, în acest moment, însă gălăţenii au un meci mai puţin disputat. Locul al patrulea ar fi primul după cele trei „mari puteri” ale seriei, CSM Călăraşi, HC Vaslui şi Ştiinţa Mun. Bacău 2, care nu au pierdut decât în duelurile directe dintre ele.
Astfel, chiar dacă nu ar conta decât pentru moralul formaţiei, deoarece nu se mai poate pune în discuţie promovarea, echipa ploieşteană îşi doreşte un succes în disputa cu Universitatea Galaţi şi să încheie pe locul al patrulea campionatul, în sezonul de reformare a lotului după retrogradarea din primul eşalon valoric. În plus, are o revanşă de luat după ce, în tur, a pierdut la trei goluri diferenţă, scor 22-25, partida de la Galaţi.
„Îmi doresc să avem şi noi în sală măcar o parte dintre cei 2.500 de spectatori prezenţi la finala Cupei României. Sper ca acel eveniment special care a avut loc la Ploieşti să fi atras şi mai mult interesul oamenilor către handbalul masculin, poate şi în privinţa sponsorilor pe care ne dorim să-i câştigăm de partea noastră în vederea sezonului viitor, în care nu ne putem gândi decât la promovare. Băieţii nu au probleme medicale, sunt motivaţi după ce au văzut meciurile din Cupa României şi mi-au făcut impresia că sunt pregătiţi să realizeze un joc bun”, ne-a declarat antrenorul Dragoş Dobrescu.
De menţionat că unul dintre jucătorii echipei ploieştene, interul Nicolae Ungureanu (în foto), a fost prezent la o acţiune a lotului naţional de tineret, care a jucat două partide de verificare cu o formaţie regională din zona Toulouse, Franţa. Reprezentativa tricoloră se pregăteşte pentru calificările la Campionatul European, care vor avea loc în luna iunie, în Israel.
Petre APOSTOL