
În această primăvară se vor însămânţa încă 90.000 de hectare
Spre deosebire de anii precedenţi, când au fost înregistrate şi pagube serioase, din cauza intemperiilor, culturile agricole însămânţate în toamna trecută, de către fermierii prahoveni, au traversat cu bine gerurile iernii. Aşadar, starea de vegetaţie a culturilor este, în momentul de faţă, una foarte bună, potrivit specialiştilor. Acesta poate reprezenta un prim semn că, şi anul acesta, producţiile agricole ar putea „cântări greu” în PIB-ul României.
Reamintim că, la nivelul judeţului Prahova, culturile agricole înfiinţate în toamna trecută au însumat aproximativ 46.000 de hectare, dintre care 35.000 de hectare au fost ocupate cu grâu, 3.800 de hectare cu orz, 3.800 de hectare cu rapiţă şi 1.200 de hectare cu orzoaică de toamnă. În ceea ce priveşte structura culturilor, aceasta este oarecum asemănătoare celei din anii precedenţi.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Agricole Prahova, Marian Marcu, ne-a precizat, ieri, că, pentru primăvara acestui an, societăţile agricole şi persoanele individuale din judeţul nostru şi-au propus să însămânţeze, în total, o suprafaţă de aproximativ 90.000 de hectare, dintre care circa 60.000 de hectare cu porumb, 15.000 de hectare cu floarea-soarelui, iar diferenţa va fi ocupată de culturi furajere, legume şi cartofi, acestea din urmă fiind cultivate, în principal, în gospodăriile populaţiei. „Imediat ce umiditatea va scădea şi structura solului va deveni optimă, agricultorii vor trece la înfiinţarea culturilor furajere, după care urmează însămânţarea florii-soarelui, iar de la începutul lunii aprilie, va veni rândul porumbului. Aceasta dacă, bineînţeles, condiţiile meteorologice vor ţine cu fermierii”, a adăugat interlocutorul nostru.
D. CONSTANTIN














