În zilele de 7 şi 8 martie, la Drobeta Turnu Severin a avut loc finala Campionatului naţional de judo pentru tineret (U23), la care au participat 188 de sportivi de la 62 de cluburi din ţară. Printre concurenţi s-au regăsit şi nouă sportivi de la CSM CFR CSŞ Ploieşti, pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonatorul secţiei) şi Mihai Trandafirescu.
Dintre reprezentaţii ploieşteni, trei au reuşit să urce pe podium, toţi câştigând medaliile de bronz. Astfel, în concursul feminin, Denisa Ungureanu a ocupat locul al treilea la categoria 48 kg, iar la masculin Răzvan Onofrei şi Horia Pană s-au situat pe aceeaşi treaptă a podiumului, a treia, la categoriile 82 kg, respectiv 100 kg.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.