În cursul anului trecut, procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti au întocmit 93 de rechizitorii, în urma cărora au fost trimise în judecată 292 de persoane. Dintre acestea, mai mult de jumătate au apărut în faţa magistraţilor în stare de arest preventiv.
Rechizitoriile au cumulat cele patru mari domenii vizate de anchetatorii ploieşteni – respectiv criminalitate economică, criminalitate informatică, trafic de persoane, trafic de droguri. Tot în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2013, procurorii DIICOT Ploieşti au emis 1.376 de autorizaţii de interceptare, precum şi 70 de ordonanţe de investigare sub acoperire. De asemenea, colaborarea cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti s-a concretizat, în anul 2013, în emiterea, de către procurorii DIICOT, a 1423 ordonanţe de delegare a ofiţerilor de la crimă organizată. Totodată, tot în cursul anului trecut, pentru destructurarea activităţii infracţionale, procurorii ploieşteni au efectuat 377 de percheziţii domiciliare şi informatice.
Datele enumerate mai sus, precum şi alţi indicatori ai activităţii procurorilor de la DIICOT Ploieşti au situat instituţia pe locul doi pe ţară, după Bucureşti, în ceea ce priveşte activitatea depusă şi rezultatele obţinute. În acest sens, pentru comparaţie, este de menţionat că, dacă în anul 2013, procurorii DIICOT Ploieşti au întocmit 93 de rechizitorii, colegii lor de la alte instituţii din ţară au ajuns la un număr de 82. Iar per total, la nivelul DIICOT Ploieşti au fost soluţionate 735 de cauze.
La nivel naţional, procurorii i DIICOT au soluţionat 10.681 cauze, înregistrându-se o creştere de 19,53% faţă de anul 2012, şi au întocmit peste o mie de rechizitorii. Au fost trimişi în judecată 3922 inculpaţi – dintre aceştia 2000 inculpaţi în stare de arest preventiv- creşterea fiind de 4,93% faţă de anul anterior. Calitatea activităţii de urmărire penală şi judiciară a fost reflectată în numărul redus de cauze în care s-a dispus achitarea inculpaţilor – doar 60 inculpaţi din numărul total de 3922 au fost trimişi în judecată, reprezentând un procent de 1,53%.
În cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, la nivelul întregii structuri s-a derulat o activitate de destructurare a grupărilor infracţionale organizate, fiind soluţionate în acest sens 896 de cauze. În ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor economice, aceasta a fost reflectată în creşterea procentului cu 40, 31% a cauzelor soluţionate în cursul anului 2013.
Tot la nivel naţional, prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor economice a fost de 815.604.150 de lei şi 39.332.748 de euro, iar pentru asigurarea recuperării acestuia, procurorii DIICOT au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 145.914.161 lei.
(F.T.)