* Cornel Costea nu are voie să iasă din ţară, fără acordul instanţei
Procesul în care Cornel Ion Costea, fostul şef al Vămii Ploieşti, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie continuă, la Curtea de Apel Bucureşti. Magistraţii de la instanţa de fond căreia i-a fost înaintat dosarul penal în vara anului 2011 au decis, săptămâna trecută, luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, în conformitate cu prevederile noului Cod de procedură penală. Astfel, judecătorii au dispus ca, pe perioada instituirii controlului judiciar, Cornel Ion Costea să se prezinte la instanţa de judecată, atunci când este chemat; să informeze, de îndată, instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la postul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are reşedinţa.
Cele mai importante restricţii se referă, însă, la măsura de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea instanţei şi, pe de altă parte, să nu se apropie sau să comunice – direct sau indirect – cu martorii Yuksek Abbas şi Mihai Andrei.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti i-a atras atenţia inculpatului, de asemenea, că este pasibil de înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau, mai grav, cu măsura arestării preventive, „în cazul încălcării, cu rea credinţă, a obligaţiilor pe care le-au dispus judecătorii pentru perioada instituirii controlului judiciar.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.