Cum era de aşteptat, decizia liberalilor de a se retrage de la guvernare n-a potolit setea de ceartă a politicienilor. În cazul unora orgoliile i-au încrâncenat şi mai mult, alţii se simt mai descătuşaţi în a se identifica de-a drepta sau de-a stânga politicii, în timp ce nu puţini sunt cei care au dat frâu liber cuvintelor pe care le ţineau în guşă, convinşi fiind că acum e momentul să fie cu adevărat lideri.
În context, considerând că a venit momentul, cei care se consideră mai viteji sau mai vocali decât alţii, profită de conjunctură şi nu mai prididesc să sloboadă pe gură ceea ce, zic ei, cu ceva timp în urmă nici nu se cădea să bată nici măcar ca un nevinovat apropo.
Ba, senzaţia este că politicienii s-au luat într-o adevărată întrecere în ceea ce priveşte declaraţiile care mai de care mai belicoase, punându-se întrebarea dacă, la finalul expozeului, nu rămân cu gura strâmbă de atâta vorbit, nu rămân cu mâinile înţepenite de atâta gesticulat, ori dacă au nevoie de o consultaţie la cardiolog pentru că senzaţia este că li s-a urcat, cu adevărat, sângele la cap!
De ce atâta agitaţie? Chiar personajele în cauză mărturisesc. Mulţi consideră că a sosit şi vremea lor, că este cazul ca „duşmanii” să le recunoască meritele şi, ca atare, trebuie să ceară şi să li se dea anumite privilegii, că unii ar cam trebui să-şi mai vadă lungul nasului şi că nu sunt chiar atât de viteji pe cât se cred. Este aşa o agitaţie încât stai şi te întrebi: „Dacă politicienii sunt mai tot timpul dispuşi să se certe, când mai au timp şi să pună lucrurile la punct, aşa cum tot ei pretind?”
Evident, niciodată n-ar recunoaşte că sunt demagogi, întotdeauna găsindu-le altora presupuse greşeli pentru nereuşitele lor confirmate.
Dar, pentru că este an electoral, pe ici pe colo, că tot se intră în luna lui Mărţişor, politicii i se mai pune şi…papion, nefiind obligatoriu şi fracul!
Astfel, cu aer de filfizoni, politica îi scoate la iveală pe cei care vor, neapărat, să se dea în spectacol, iar doritorii sunt mulţi. Se consideră, astfel, că dacă i se pune papion, se lansează pe piaţă o altfel de politică, în realitate nefiind decât aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie! Iar de cele mai multe ori, în aceste cazuri, pălăria este mult prea mică pentru ceea ce se doreşte să se acopere, rămânând pe vârful capetelor acelora care vor să iasă în evidenţă prin acest mod. Culmea este că ei nu văd deloc ridicolul posturii în care se află, imaginându-şi că în spatele lor sunt deja adunaţi cei care ar trebui să le calce pe urme şi să le aplice strategia cea nou lansată.
Prin urmare, analizând ultimele evenimente, este puţin probabil ca politica să se lepede de vechile obiceiuri, chiar dacă îşi pune papion! Cei care o practică nu uită aşa uşor vechile obiceiuri, considerând că dacă sunt vocali şi aruncă vorbe grele asupra altora ies neapărat în evidenţă, chiar dacă şi ei ştiu că nu este mereu aşa.
Nicoleta DUMITRESCU
