Zilele trecute, ne-a vizitat la redacţie proprietarul unui magazin din Ploieşti. Acesta era vădit nemulţumit de faptul că, de la o vreme, anumite bănci comerciale nu doresc să mai primească la plată monedele „mărunţiş” (de 1 ban, 5 bani sau 10 bani), rezultate în urma vânzării mărfurilor. „Cu toţii mi-au sugerat să preschimb aceşti bani la Banca Naţională a României – Agenţia Prahova. Însă, cei de aici m-au trimis la BNR Bucureşti, invocând că ei nu se ocupă cu aşa ceva”, a declarat prahoveanul.
Cum acest caz nu este unul singular, din păcate, am dorit să vedem care-i adevărul. Din câte aveam să aflăm din discuţia cu oficiali bancari, niciuna dintre cele 16 agenţii judeţene ale BNR, deci nici cea din Prahova, nu desfăşoară, potrivit legii, operaţiuni cu numerar. O asemenea competenţă au doar sucursalele BNR din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.