Circulaţia rutieră în zona străzilor Depoului – Mimiului (întreruptă la sfârşitul anului 2011, pe un pasaj care avea o stare precară, din cauza unor probleme la infrastructură şi suprastructură) va fi reluată, după ce actualul „Pod de lemn” va fi demolat şi, mai apoi, reconstruit de către municipalitatea ploieşteană.

Deocamdată, Primăria Ploieşti a propus aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru crearea pasajului de trecere dintre strada Depoului şi strada Mimiului, consilierii locali urmând să stabilească, în cadrul şedinţei din această săptămână, care dintre cele două variante va fi aleasă pentru ridicarea noului pod de legătură între cele două artere rutiere din Ploieşti.
Potrivit documentaţiei realizate de către reprezentanţii primăriei, având în vedere degradările ce s-au accentuat pe Podul de lemn, precum şi perioada mare de timp ce a trecut de la întocmirea expertizei tehnice (în anul 2009), s-au impus reexpertizarea pasajului, precum şi întocmirea documentaţiei tehnice în faza studiului de fezabilitate, în concordanţă cu concluziile raportului de expertiză.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.