Deputatii au schimbat Guvernul si presedintele Camerei
Lovitura dupa lovitura in Parlament: Guvernul a cazut, iar Adrian Nastase a fost schimbat din functia de presedinte al Camerei Deputatilor ! Jurnalele n-au inceput cu aceasta stire pentru ca votul a fost… de proba. Deputatii au, in sfarsit, ca si senatorii, un sistem electronic de vot pe care l-au testat ieri. Deputatii au primit si cate o cartela, pe care unii marturisesc ca ar putea sa o imprumute colegului de incredere atunci cind lipsesc de la sedinta. Noul sistem, care presupune si o noua sonorizare pentru sala de sedinta, a fost testat atent de staff-ul tehnic. De proba, s-au supus la vot doua schimbari: cea a guvernului Tariceanu si cea a lui Adrian Nastase. Cu noul sistem, in ambele cazuri raspunsul a fost DA. Adrian Nastase nu s-a suparat. Si-a reamintit cum prin 1993, cand se testa un alt sistem de vot, colegii sai n-au fost prea incantati.















