• Sărbătoarea datează din perioada precreştină
Uitată timp de câteva decenii, sărbătoarea de Dragobete – marcată astăzi, 24 februarie – a fost readusă în atenţia publicului cu câţiva ani în urmă, după ce Ziua Îndrăgostiţilor, celebrată în Occident pe 14 februarie, a început să aibă adepţi şi la noi. Despre semnificaţiile şi ritualurile care erau asociate, iniţial, cu sărbătoarea românească a iubirii, ne-a relatat, recent, Ioana Constantin, etnograf în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
Potrivit interlocutoarei noastre, aceasta datează din perioada anterioară apariţiei Creştinismului. Pe perioada comunismului nu s-a mai auzit nimic despre Dragobete, având în vedere că vechiul regim făcea eforturi ca manifestările religioase şi cele care făceau referire la multe dintre tradiţiile româneşti să dispară. “Sărbătoarea de Dragobete a fost reluată în ultimii ani. S-a celebrat mai întâi Valentine’s Day – o sărbătoare importată din Occident, dar iată că, prin intermediul mass-media, a fost reluată şi sărbătoarea de Dragobete, ce are, astăzi, oarecum, o altă semnificaţie. La origini, aceasta era o întâlnire a tinerilor şi nu avea o dată fixă de celebrare. În trecut, în această zi, tinerii se întâlneau în faţa bisericii sau în alt loc şi plecau să culeagă primele flori de primăvară. De fapt, este prima întâlnire a fetelor şi a băieţilor din noul an, iar astfel se celebra începutul primăverii. Fetele alergau pe câmpie, iar băieţii urmăreau să le prindă. Dacă vreuna dintre ele se lăsa prinsă, ea trebuia să fie călcată pe picior de băiat – un semn de virilitate, de masculinitate – şi strânsă în braţe. Apoi exista un sărut, dar nu ca oricare altul. Era un sărut cu valenţe rituale, deoarece totul se petrecea în faţa comunităţii. De altfel, această întâlnire a fetelor cu băieţii nu avea loc oriunde, ci pe câmp, în spaţiu deschis, în văzul comunităţii, câmpul fiind totodată un teren roditor. Rodul pământului era legat de ideea fertilităţii. Următoarele întâlniri ale fetelor şi băieţilor puteau avea loc mai departe de hotarul satului sau mai departe de câmpie. Dar prima întâlnire avea loc în faţa comunităţii”, ne-a precizat entograful Ioana Constantin.
În panteonul românesc, Dragobete era Zeul Dragostei. Totodată, acesta era considerat fiul Babei Dochia – un tânăr frumos, viril, vesel, iubăreţ, deoarece el aduce primăvara. Interesant este, însă, faptul că etimologia cuvântului Dragobete este de origine slavă. “«Drago» înseamnă cel mai drag, iar «bete» ne duce cu gândul la masculinitate, la viriliate. Etnologii spun că vrabete este vrabia, mascul puternic. Atunci facem asocierea cu păsările, Dragobete fiind şi Logodnicul Păsărilor. Nu întâmplător, deoarece din această zi, păsările necălătoare se strâng în stoluri şi încep să construiască cuiburi pentru puii lor. Făcând analogie cu viaţa oamenilor, dacă pe 24 februarie este prima zi a dragostei, urmează o altă zi a dragostei – 8 Martie, Ziua Mamei, simbolizând faptul că întâlnirea celor doi duce la căsătorie şi la întemeierea unei familii, aceştia devenind şi părinţi ”, ne-a mai precizat Ioana Constantin.
Istoricii au găsit dovezi potrivit cărora sărbătoarea era marcată în zona de sud a ţării. În Moldova nu a existat această sărbătoare, în schimb, în Transilvania există un coresponent- Popelnicul sau Popâlnicul, după planta cu acelaşi nume, aducătoare de dragoste. Acesta se sărbătorea de Sfântul Toader, în sâmbăta din prima săptămână a Postului Paştelui.
În condiţiile în care multe sărbători sunt importate, astăzi, din alte zone ale lumii, este foarte important ce informaţii transmitem generaţiilor tinere despre tradiţiile româneşti autentice.
„Noi, la muzeu, încercăm să păstrăm tradiţiile prin proiectele educative cu copiii, axate pe principalele sărbători religioase.Ar fi bine ca şi în cadrul manualelor şcolare să existe un capitol referitor la sărbătorile la români. Există informaţii, dar manualele nu sunt foarte bine realizate. Am observat că sărbătorile la români sunt confundate cu cele importate-cum ar fi Haloweenul. De asemenea, trebuie să fim atenţi la imaginile din manualele şcolare. De exemplu, foarte uşor copiii pot confunda pe Sfântul Nicolae al nostru cu Sfântul Nicolae din ţările nordice”, ne-a mai precizat Ioana Constantin.
Ana-Maria MAXIM
