Mai multe organizaţii sindicale şi patronale solicită, printr-o scrisoare deschisă, refacerea politicilor privind energia electrică şi gazele naturale, atenţionând că în caz contrar pot apărea consecinţe ireparabile asupra economiei naţionale, inclusiv dispariţia companiilor industriale din România.
Scrisoarea deschisă, adresată preşedintelui Traian Băsescu, premierului Victor Ponta, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, miniştrilor Economiei şi Energiei, şefului Misiunii FMI pentru România, Andrea Schaechter, şi şefului Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, este o “ultimă soluţie” în încercarea de a insista ca autorităţile să găsească, urgent, soluţii corecte pentru marile companii industriale din România, susţin semnatarii documentului.
“Dacă România nu va implementa rapid măsuri substanţiale pentru rezolvarea situaţiei din domeniile de energie electrică şi de gaze naturale, riscul relocării se transformă în realitate, în scurt timp. Povara costurilor uriaşe şi artificiale care ameninţă industriile producătoare are, de asemenea, consecinţe potenţial ireparabile asupra economiei naţionale. În ciuda aşa-zisei strategii publice de axare pe industria naţională, ca motor al creşterii economice, ne aflăm, acum, într-o situaţie disperată.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.