În acest weekend Muzeul National Peleş a vernisat expoziţia „Karel Liman – Arhitectul Ceh al Casei Regale a României”. Vernisajul a avut loc în prezenţa Principelui Nicolae al României şi a Exceleiţei Sale Dr. Jiří Šitler ambasadorul Cehiei în România! Expoziţia temporară a fost realizată la inițiativa Ambasadei Republicii Cehe în România, dedicată celui mai important arhitect al Casei Regale a României şi va putea fi vizitată pe perioada februarie-aprilie 2014.
Demersul cultural itinerat la Castelul Peleș se dorește a fi o oglindă a activității arhitectului ceh, stabilit în anul 1884 în tânărul Regat al României. Karel Líman s-a născut la 3 martie 1855 în Boemia, pe atunci provincie a Imperiului Austriac, într-o familie modestă. Pasiunea pentru prelucrarea lemnului, moștenită de la tatăl și de la bunicul său, studiile în domeniul arhitecturii însușite la Facultatea de Arte Frumoase din Praga și de la Bauakademie din Munchen au desăvârșit educația de profil a tânărului ceh. Începând cu anul 1894, Líman își desfășoară activitatea în serviciul Casei Regale a României, principalii săi comanditari fiind regele Carol I şi principesa Maria, personalităţi din generaţii diferite, cu viziuni artistice diametral opuse. În intervalul 1896-1914 a contribuit la definitivarea construcției și reamenajarea Castelului Peleș, Castelului Pelişor, extinderea Palatului Cotroceni, reamenajarea, casei prințului Carol din București de pe șoseaua Kiseleff şi a Castelului Bran.
În cadrul expoziției ,,Karel Líman, arhitectul ceh al Casei Regale a României” sunt etalate panouri fotografice reprezentative pentru creația arhitecturală realizată de Líman. Imaginile realizate prin tehnici noi în arta ilustrației, reflectă o nouă formă de citire a realizărilor arhitectului ceh. Un segment ce aduce un plus de inovație acestei expoziții este constituit din documentele originale, scoase la lumină pentru prima dată din arhiva Castelului Peleș, ce poartă semnătura olografă a arhitectului Karel Líman, corespondența sa cu diverși furnizori ai Casei Regale a României, fotografii originale ale membrilor familiei Líman, precum și planuri originale referitoare la contrucția Castelului Peleș.
Expoziția va fi însoțită de albumul monografic al lui Karel Líman, lansat în 24 octombrie la Muzeul Național de Artă al României în prezența Principesei Moştenitoare Margareta a României. Albumul prezintă în 240 de pagini principalele opere realizate la noi în țară sub directa conducere a arhitectului ceh.
Trecut în neființă la data de 29 iulie 1929, la Brașov, Karel Líman a fost înhumat în cripta familiei din țara natală, în orașul în care se născuse cu 74 de ani înainte, Mláda Boleslav.