Linia de mijloc a adevarului

Luiza RADULESCU PINTILIE

O eleva a fost injunghiata in biroul directorului de scoala si ce tata n-ar vrea sa-l stranga cu mana lui de gat pe faptuitor ?! Numai ca in ecuatia tragica se mai adauga cateva elemente: adolescenta avea o relatie – cunoscuta de familie ! – cu un puscarias, vinovat tot de omor. Aceeasi adolescenta care fusese si interpreta unor scene fierbinti, fie ca fusesera ele filmate pentru uzul intern al amorezilor sau pentru productii porno. Sigur ca ii este greu unui parinte sa accepte astfel de lucruri si, mai ales, ca are partea sa de vina. Nu e caderea noastra sa-l culpabilizam si nici nu o vom face. Un astfel de caz este rabufnirea unor fenomene grave care se intampla in scolile romanesti , din pacate incurajate si de lipsa de implicare a parintilor. Agresivitatea fizica si verbala, comportamentul libertin, consumul de tigari, alcool si droguri – sunt doar cateva dintre realitatile care iau amploare si pentru ca exista tendinta de a le acoperi. Directorul de scoala vrea sa nu se auda ca s-a intamplat in parohia lui, parintele isi muta copilul, ca sa i se piarda urma, pricopsind, de fapt, alt loc cu un element recalcitrant. Nu mai mira pe nimeni cand elevi de clasa a VI-a isi transmit pe telefoanele mobile poze deocheate sau cand devasteaza clasele. Fete care se bat cu o violenta iesita din comun, tineri care, incurajati de alcool, isi ameninta profesorii, iar unii dintre ei chiar trec la fapte -sunt iar imagini cat se poate de reale. Nu ne propunem sa dam lectii. E prea mare insa dezinteresul multor parinti fata de anturajul, preocuparile sau viciile spre care au alunecat copiii lor. Dublat adesea si de incrancenarea cu care isi apara odraslele si acuza in dreapta si in stanga. Nu-i mobilizeaza repetatele avertismente primite de la scoala, nu-i sperie nici repetatele „greseli” ale celor pe care pretind ca i-au educat. Este laudabila stradania multora de a le asigura copiilor casa, masa, bani de buzunar. Unii se simt datori sa le ofere ceea ce lor le-a lipsit si este mai mult decat cunoscut luxul si banetul in care se lafaie destui adolescenti. Dar nu la acestea se incheie datoria de parinte. Ce face, unde se duce, cu cine umbla – iata cateva intrebari de bun simt care fac, ca si in cazul tragic de la care am pornit aceste randuri si in prea multe altele-adevarul sa fie de fapt la mijloc.