Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism au lansat cea de-a XI-a ediţie a programului “O săptămână la munte”. Acesta se va derula până pe 28 martie a.c., iar tarifele vor fi cuprinse între 161 de lei şi 368 de lei de persoană pentru un sejur de cinci zile. Potrivit unui comunicat de presă al FPTR, tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte au rămas neschimbate faţă de anii trecuţi şi sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă. Astfel, un loc pe un sejur de cinci nopţi, fără servicii de masă, în cadrul acestui program costă: la hotel/vilă/cabană de două stele – 161 lei persoană/sejur (fără mic dejun); la hotel/vilă/cabană de trei stele – 259 lei persoană/sejur (fără mic dejun); la hotel/vilă de patru stele – 368 lei persoană/sejur (fără mic dejun). Durata unui sejur este de 5 nopţi, începând de duminică şi terminând vinerea, începând din 9 februarie şi până pe 28 martie 2014. Cu acceptul prestatorilor, se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit.
Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri puse la dispoziţie. Până acum, în acest program s-au înscris 27 de structuri de cazare, fiind puse la dispoziţie aproape 700 de locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vândute în peste 44 de agenţii de turism din toată ţara, ceea ce înseamnă că, în cele 8 serii, circa 5.600 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte. Biletele pentru aceste hoteluri au fost puse deja în vânzare în agenţiile de turism, iar listele cu hotelurile şi agenţiile care derulează acest program se pot afla accesând site-urile www.fptr.ro şi www.anat.ro.
C.D.















