Potrivit managerului Fondului Propietatea, economia ţării noastre ar putea înregistra o creştere importanta şi în 2014, dar numai în condiţiile în care vom avea an agricol cel puţin la fel de bun ca în 2013.
“Noi credem că există potenţial pentru o evoluţie pozitivă a economiei României, care ar putea beneficia de pe urma revenirii creşterii la nivel mondial, care pare să ia avânt, şi a redresării comerţului global. Suntem de acord cu aşteptările Băncii Mondiale în ceea ce priveşte accelerarea creşterii în Zona Euro până la o medie anuală de 1,1% în 2014.(…) Considerăm că economia României ar putea continua să cunoască creşteri. Banca Mondială prognozează o creştere de 2,5% pentru 2014, dar aceasta s-ar putea chiar îmbunătăţi dacă anul agricol 2014 va fi similar lui 2013, când recoltele importante de grâu, porumb şi orz au ajutat la creşterea nivelului exporturilor”, a precizat Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), citat de recolta.eu.