Soarele va domina cerul în mare parte din ţară, mai puţin în sudul ţării şi pe alocuri în celelalte zone unde local vor fi nori joşi sau ceaţă asociată cu depunere de chiciura sau fulguieli. Abia noaptea vor fi mai multi nori şi câteva ploi în regiunile vestice. Până atunci însă, amiaza vine cu temperaturi de la -6…-5 grade în zonele cu ceaţă persistenta din Câmpia Română până la 8…10 grade în Dealurile de Vest şi în Maramureş, iar vântul este ceva mai sprinten pe crestele montane înalte şi, izolat, în sudul Banatului.

Acelaşi tablou meteorologic îl oferă vremea şi locuitorilor din jumătatea vestică a Munteniei, respectiv nori joşi şi ceaţă cu chiciura sau fulguieli trecătoare în zonele joase de relief şi puţin mai însorit la deal. Temperaturile vor evolua în consecinţă, adică rămân scăzute în Alexandria şi Giurgiu, de exemplu, unde mercurul în termometre nu trece de -4….-3 grade şi ating pragul de îngheţ în Pitesi şi Târgovişte, unde se vede şi soarele.

Ziua de joi vine tot cu o vreme rece în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul teritoriului temperaturile sunt mai ridicate decât cele normale pentru această perioada. Norii joşi şi ceaţă asociată trecător cu chiciură sau fulguieli vor persista pe arii restrânse în sudul ţării şi izolat în rest, iar în celelate regiuni innorarile vor fi temporare şi local va plouă slab. În zonele montane înalte vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea unele intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6…-5 grade în sudul Olteniei şi 9…11 grade în Dealurile de Vest.

Vineri în zonele joase din sudul şi estul ţării temperaturile se apropie de cele normale pentru început de februarie şi local, mai ales dimineaţă, se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă sau fulguieli. În restul zonelor vremea va fi caldă pentru data din calendar, iar ceaţă se va semnala trecător, pe arii restrânse. Cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab, iar în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. Vântul este mai nervos numai în zona montană înalta, iar maximelele termice vor pleca de la -4…-2 grade în zonele cu ceaţă persistenţa şi vor atinge 10…12 grade în zona deluroasă a Banatului şi Crişanei.