Federaţia Română de Baschet a modificat componenţa seriilor şi programul Ligii 1, ca urmare a retragerii mai multor echipe după prima fază a întrecerii. CSU Asesoft Kaproni, formaţia satelit a campioanei României, va da piept în Seria 2 cu BC Miercurea Ciuc, CSU Cuadripol Braşov şi CS Universitatea Cluj.
Mai multe echipe cu statut de „satelit” au dat peste cap programul competiţional al Ligii I, la mai puţin de o săptămână după ce forul condus de Horia Păun a dat publicităţii organigrama seriilor. Farul II Constanţa şi WOP Arad, din grupa ploieştenilor, dar şi Concordia II Chiajna, Gaz Metan II Mediaş şi BCM U II Piteşti au decis să abandoneze întrecerea, punând federaţia în situaţia de a reaşeza lucrurile în Liga I.
„Este o serie interesantă şi ne aduce bucuria de a întâlni grupări mai puternice. Este exact ceea ce ne-am dorit, având în vedere că prima etapă a competiţiei a fost una destinată închegării echipei. Prin retragerea formaţiilor din Constanţa şi Arad putem spune că nivelul acestei serii a fost comprimat, iar programul, desigur, fludizat în ceea ce priveşte numărul etapelor. Nu este neapărat un aspect pozitiv, am fi vrut să disputăm 10 meciuri, şi nu 6, dar, consider că este mai bine aşa, întrucât vom avea mai mult timp la dispoziţie pentru a pregăti aceste partide. Vom juca o dată la două săptămâni, nu vom mai avea parte de deplasări foarte lungi, iar băieţii vor avea o cu totul altă exprimare”, a punctat Titi Mircea, antrenor prahovenilor.
Primul meci pentru Negoiţescu şi compania va avea loc duminică, de la ora 15:00, împotriva lui CS Universitatea Cluj, în deschiderea derbiului Ligii Naţionale, dintre CSU Asesoft şi Gaz Metan Mediaş, care va începe la ora 18:00.