Vacanţa elevilor a picat cum nu se putea mai bine pentru investitorii din turism de pe Valea Prahovei. La munte este foarte multă zăpadă iar cei care au ajuns în acest weekend în Sinaia, Buşteni, Azuga sau Predeal au fost primiţi exact cum se cuvine. Distracţia a fost în prim-plan iar vremea foarte frumoasă a întregit atmosfera de vacanţă.
Trenurile care au sosit în staţiunile de pe Valea Prahovei au fost pline cu turişti de toate vârstele dornici să petreacă următoarea săptămână pe pârtii sau în condiţii de iarnă excelente. Sute de copii au ajuns la Buşteni pentru a-şi petrece vacanţa de iarnă îmbinând utilul cu plăcutul.
Unităţile de cazare au fost pregătite în cele mai mici detalii pentru a primi oaspeţii. La cabanele din zonele staţiunilor, turiştii au fost aşteptaţi cu foc de tabără şi produse tradiţionale. Foarte mulţi dintre copiii sosiţi la munte din Constanţa sau Bucureşti îşi petrec vacanţa împărţindu-se între antrenamente şi distracţii.
După o perioadă lungă în care zăpada a lipsit pe Valea Prahovei, hotelieri spun că vacanţa de iarnă este binevenită şi ca în acest moment se mai găsesc foarte puţine locuri de cazare.
Taberele particulare organizate în această perioadă se bucură de succes iar instructorii de schi speră să dea lovitura. Pe lângă acestea sunt însă şi multe cantonamente ale sportivilor din alte domenii care profită din plin de vremea foarte frumoasă de la munte.