Tricolorul LMV Ploieşti – Ştiinţa Bacău 3-2 (25-22, 22-25, 25-14, 18-25, 15-6)
Chiar dacă a fost mai greu decât şi-ar fi dorit, echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti a reuşit să obţină cea de-a zecea victorie din actuala ediţie a Diviziei A2, Seria Est. Băieţii antrenaţi de Marian Anton şi Răzvan Şerban s-au impus în cinci seturi în duelul cu Ştiinţa Bacău, meci contând pentru etapa a XIV-a.
În primul set, ploieştenii au avut iniţiativa, chiar dacă Ştiinţa Bacău, formaţie antrenată de Corneliu Păduraru şi Eusebiu Turcanu, a reuşit să se menţină la două-trei puncte în urmă şi au câştigat cu 25-22.
Situaţia s-a inversat în actul secund, în care oaspeţii s-au distanţat chiar şi la cinci puncte spre final, scor 22-17. Cu toate că s-au apropiat la doar două puncte, scor 22-24, Tricolorul LMV nu a reuşit să împingă setul în prelungiri, Ştiinţa egalând situaţia la general.
Actul al treilea a aparţinut în totalitate gazdelor, care s-au distanţat decisiv de la scorul de 9-8, câştigând setul cu scorul de 25-14.
Chiar dacă păreau că se îndreaptă spre un succes în patru seturi, ploieştenii nu şi-au mai regăsit jocul din actul anterior. Ştiinţa Bacău a început perfect setul patru, conducând cu 4-0. De atunci, Tricolorul LMV a pornit o cursă de revenire, însă nu a reuşit să prindă din urmă formaţia moldoveană, chiar dacă s-a apropiat chiar şi la două puncte. Moldovenii şi-au asigurat un punct şi au trimis meciul în tie-break, după ce au câştigat setul al patrulea, cu scorul de 25-18.
În decisiv, Tricolorul LMV a pornit mult mai decis, adjudecându-şi primele trei puncte, după care s-a distanţat tot mai mult, câştigând cu scorul de 15-6.
Astfel, ploieştenii au obţinut cea de-a zecea victorie din campionat, cu 3-2, la finalul a 101 minute de joc.
Echipe:
Tricolorul LMV: Răzvan Şerban (căpitan), Adrian Grigore, Sergiu Marinca, Răzvan Purice, Bogdan Mehedinţeanu, Mihai Adam – Alexandru Călin (libero); Mădălin Marinescu, Mihai Lazăr, Răzvan Bogdan, Andrei Ioan, Ion Velicu.
Ştiinţa Bacău: Dan Florea, Andrei Sărăcuţu, Codrin Cernov, Laurenţiu Marciu (căpitan), Andrei Gal, Dan Bitire – Cosmin Matei (libero); Vlad Parcas, Mihai Snel, Andrei Ursache.
Petre APOSTOL