• Viscolul a fost inamicul public numărul unu!

Judeţul Prahova a fost, ieri, din nou, sub avertizare de cod portocaliu de vreme severă. Autorităţile locale din zonele afectate în primul val de ninsori şi viscol nici nu au avut timp să-şi lingă rănile, că vremea şi-a făcut iar de cap în toate zonele judeţului.

Cu toate acestea, situaţia înregistrată ieri în teritoriu nu a fost la fel de dificilă, iar numărul drumurilor afectate a fost mai redus decât la primul episod de cod portocaliu. Greu încercaţi în weekendul trecut, tot locuitorii din Sălciile, Boldeşti Grădiştea, Fulga şi Baba Ana au fost loviţi în plin de viscol. Deşi cantitatea de zăpadă depusă ieri nu a mai fost la fel de mare ca în primul „atac” al acestei iernii, comuna Sălciile – de exemplu – a fost din nou izolată, având în vedere viscolul care a bătut cu putere. Primarul localităţii, Nistor Stan, avea şi motive de mulţumire, dar şi de panică. Pe de o parte, nu existau probleme cu alimentarea cu apă potabilă, aprovizionarea cu pâine s-a făcut îndeajuns, iar drumurile din interiorul comunei erau practicabile. Pe de altă parte, Nistor Stan avea şi temerea imposibilităţii accesului ambulanţei, spre comuna Sălciile, în cazul în care vreunul dintre localnici ar avea nevoie de ajutor medical de urgenţă.
Pe de altă parte, circulaţia pe autostrada Bucureşti – Ploieşti, redeschisă în dimineaţa zilei de marţi, a fost din nou întreruptă ieri, din cauza viscolului care a redus vizibilitatea, iar pe DN1D, care face legătura între Albeşti Paleologu şi Urziceni, era permis accesul doar riveranilor, sub supravegherea Poliţiei Rutiere.
Din nou, ca şi în episodul trecut de cod portocaliu, circulaţia pe unele drumuri judeţene a avut de suferit din cauza viscolului puternic, traficul fiind extrem de dificil, ieri dimineaţă, pe drumurile judeţene Mizil-Fulga-Sălciile, Mizil-Baba Ana-Boldeşti Grădiştea-Sălciile, pe drumul judeţean 102 N (DN1B – Colceag – DN1D şi DN1B – Ceptura), DJ 149 Fântânele – Conduratu; DJ 100H – Mizil – Gura Vadului – Jugureni; DJ102R Gura Vadului – Călugăreni; DJ102H Mizil – Baba Ana – Amaru. Din cauza condiţiilor dificile cauzate de viscol şi ninsoare, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a transmis Guvernului României propunerea de închidere a circulaţiei pe drumurile judeţene DJ100C (Mizil – Fulga – Sălciile), DJ102D (Mizil – Baba Ana – Boldeşti Grădiştea – Sălciile) şi 102H (Mizil – Baba Ana – Amaru), în scopul preîntâmpinării eventualelor blocaje ale autovehiculelor pe aceste rute.
Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au recomandat locuitorilor din zonele respective, din cauza accesului dificil pe drumurile menţionate, să nu părăsească localităţile şi să evite deplasările, pentru a nu risca să rămână blocaţi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

• Un sat întreg, în beznă timp de patru zile!

Căderile masive de zăpadă, viscolul şi chiciura depusă pe liniile de tensiune au lăsat în beznă un sat întreg din comuna prahoveană Telega, timp de patru zile. Din dimineaţa zilei de sâmbătă, 25 ianuarie, şi până marţi seară, satul Meliceşti din această comună a fost în beznă din cauza ruperii firelor de tensiune care alimentau cu energie electrică această zonă. Primarul comunei, Gheorghe Ilie, ne-a declarat, ieri, că mai rămăseseră încă familii ale căror locuinţe nu erau alimentate cu curent electric. „Şi satul Telega a avut probleme din această cauză, însă aici, echipele de la Electrica au reuşit să rezolve situaţia de luni seară. Chiar dacă au mai fost întreruperi ale alimentării cu energie electrică, acestea au fost remediate. Mai rămâne de rezolvat din acest punct de vedere o mică parte din satul Meliceşti, însă sperăm să se reia alimentarea cel târziu mâine (n.n. – azi)”, a precizat primarul comunei Telega. Edilul spune că generatorul de curent primit de la Consiliul Judeţean Prahova anul trecut şi-a dovedit eficienţa pe perioada în care energia electrică a fost întreruptă, pentru că sediul primăriei din localitate a fost alimentat cu curent în permanenţă.
Tot în această localitate a fost nevoie de intervenţia unui vehicul cu şenile de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova pentru a deschide accesul şi către o zonă a satului Boşilceşti, acolo unde şapte familii izolate din cauza zăpezii nu au avut posibilitatea să iasă la drumul comunal DC 133, pentru a se aproviziona cu alimente. „Nu am putut intra pe acel drum pietruit pentru îndepărtarea zăpezii cu ajutorul utilajelor fără şenile, pentru că acea cale de acces este foarte denivelată şi a fost, practic, imposibil să intervenim. De aceea, am solicitat sprijinul autorităţilor judeţene pentru a trimite un autoşenilat”, ne-a declarat primarul Gheorghe Ilie. La Telega, stratul de zăpadă depăşea, ieri, pe alocuri, înălţimea de un metru, acolo unde viscolul a bătut cu putere.

• Municipiile, faţă în faţă cu zăpada

Şi la Câmpina au fost probleme, zilele acestea, din cauza răbufnirii iernii. Cel mai mare disconfort creat locuitorilor acestui municipiu din cauza fenomenelor meteo din ultima perioadă l-a reprezentat întreruperea de marţi a alimentării cu apă potabilă a cartierelor Voila, Turnătorie şi Slobozia. Cauza întreruperii apei a fost prăbuşirea unui brad peste linia de medie tensiune care alimentează cu energie electrică o staţie de pompare din cartierul Voila. Din fericire, după intervenţia echipelor de la Electrica pentru rezolvarea avariei, a fost reluată şi alimentarea cu apă a zonelor care fuseseră afectate.
Pe de altă parte, deşi câmpinenii care locuiesc la marginea oraşului au fost nemulţumiţi de modul în care au fost deszăpezite străzile, autorităţile locale au precizat că s-au respectat priorităţile de acţiune în situaţii de urgenţă. De altfel, se pare că şi utilajele de deszăpezire au întâmpinat probleme, din cauza numeroaselor autovehicule parcate neregulamentar, care au îngreunat operaţiunile de curăţare a drumurilor.
Şi la Ploieşti, primarul municipiului, Iulian Bădescu, a condus comandamentul de iarnă, în urma căruia a prezentat planurile pentru deszăpezirea mai eficientă a străzilor din oraş şi pentru ridicarea mormanelor de zăpadă care afectează traficul rutier. Iulian Bădescu a declarat că a mobilizat toate forţele pentru degajarea străzilor, dar a făcut, din nou, apel la ploieşteni să încerce să nu blocheze accesul utilajelor prin parcarea autoturismelor pe carosabil.
Violeta STOICA
Adrian BRAD