Leon CHIRILA
Pentru multi dintre semenii nostri, anul acesta a fost, am putea spune, unul dintre cei mai cumpliti. Aceasta deoarece nu poti sa te exprimi altfel atunci cand iti vezi agoniseala de-o viata luata de puhoaie, cand ramai doar cu hainele de pe tine si cu mainile indreptate spre cer, rugandu-te ca Dumnezeu sa-ti lase , totusi, sufletul si sa-ti dea puterea sa o iei de la capat.
Rugamintile celor napastuiti de inundatii nu au ramas zadarnice; Cel de Sus le-a crutat oamenilor vietile, lasandu-i, insa, pe mainile autoritatilor. Care autoritati s-au si bulucit – mai ceva decat apele involburate – facand vizite peste vizite si promitand – nu marea cu sarea, caci de ape oamenii erau satui – ci case in care sa se adaposteasca la vreme crancena de iarna.
Si s-au perindat, in ceasurile verii si in zilele blande de toamna, ministri si chiar primul ministru, presedintele tarii insusi si multi alti demnitari, pentru a vedea si asculta – la fata locului – durerea pribegilor. Si chiar s-au angajat sa le boteze si copiii, in speranta ca un astfel de gest da bine la imaginea de politician din popor! Cu timpul, insa, vizitele s-au rarit, iar sinistratii au ramas in singuratatea lor doar cu speranta ca,totusi, iarna nu-i va gasi in corturi, in grajduri, in baraci, prin case straine.
A venit, insa, iarna, odata cu sarbatorirea Zilei nationale a Romaniei, dar cea mai mare parte dintre sinistrati nu au avut cum sa se bucure, nici unde sa arboreze vreun stegulet tricolor. Dupa cum nici pentru bradutul de Anul Nou nu va fi loc de bucurie, intrucat casele au ramas, pentru multi, tot cu fundatia…de promisiuni. E-adevarat, ministrul ANL a destituit un manager al caselor sinistratilor dintr-un judet, si a facut galagie mare constatand ca doar o parte dintre casele oamenilor erau gata. Celelalte, cu sutele, se aflau in diferite stadii de constructie, incepand de la fundatia aceea a promisiunilor, pana spre acoperis. Dar oare, un acar Paun tine de cald, de ploaie, vant si zapada celor ramasi, in vara, fara locuinte? De ce s-au trezit sefii abia acum, la sarbatoarea tarii, sa controleze ceea ce trebuia controlat saptamanal, lunar, trimestrial? Ce raspunderi au avut autoritatile locale si centrale fata de cei carora le-au promis case pana-n iarna, daca nu au fost in stare nici macar sa controleze stadiul constructiilor promise?
Acesta-i un lucru la fel de cumplit ca si viiturile care au luat casele oamenilor, iar durerea si mai mare este ca sperantele lor au murit! Altfel nu se poate spune intrucat, in continuare, sinistriatii vor salaslui tot prin corturi, grajduri si alte adaposturi improvizate, in care nu stim daca aceleasi promisiuni multe si mari – oferite in vara, cu toptanul, de catre vanatorii de imagine (a se citi guvernanti) – le vor tine de cald!
