Ieri dimineata, in zi de sarbatoare, pe arena Prahova, de langa Hipodromul de Trap Ploiesti, Petre Gigiu si Mihai Stoica -antrenorii divizionarelor „B” din Seria a II-a, Astra si, respectiv, Rapid II – si-au condus echipele intr-un meci amical. In fapt, a fost vorba despre primul dintr-o serie de patru, prevazute pentru lotul „dracilor”, urmatoarele avand loc contra Conpetului (luni, 5 decembrie), Avantului, la Maneciu (miercuri, 7 decembrie), si Matizolului (vineri, 9 decembrie). In aceste jocuri, vor fi testati si alti fotbalisti, neutilizati ieri. Altora, care au jucat ieri li s-a spus, deja, la revedere !
Intre timp, inovator, maine, Gigiu va lua loc, alaturi de Cristian Zmoleanu, pe banca tehnica a formatiei clubului din „9 Mai” – ce activeaza in… Liga Judeteana I – la meciul cu Flans-Plat Mislea. Prilej cu care vor fi detasati la „satelit” cativa dintre fotbalistii ce au combatut, in tur, la divizionara „B” !
Dupa testul de ieri, includerea in lot – la reluarea pregatirilor – a lui Marinescu, Sima si Dumbrava, de la Altay, precum si a lui Ilioiu (Conpet, dar provenind de la Coruna Campina), care a marcat si un gol frumos in poarta Rapidului II, este aproape certa. A mai impresionat, insa, si ex-jucatorul Uztelului, in prezent la Tricolorul Breaza, mai precis Bridinel. La stadion, au fost prezenti Petrica Buduru, Mircea Stoenescu, conducatorii executivi ai Astrei, si Decu Crangasu (presedinte al CS Conpet).
Daca portarul Olteanu a revenit dupa o accidentare ce l-a tinut pe tusa trei luni, el aparand vreme de o repriza, care a tinut 35 de minute, in schimb, Orlando a lipsit motivat, plecand la Bucuresti pentru a fi alaturi de fratele sau, Daniel Gheorghe (Petrolistul Boldesti), operat la clinica dr. Ioan Anghelescu, din cauza unei rupturi de ligamente suferita la ultimul meci din tur, dupa ce… marcase un gol.
Mentionand ca Astra a dispus, cu 3-2, de Rapid II, goluri marcate de Ilioiu, Petala, Patulea, respectiv Petrescu (de doua ori), iata care au fost efectivele folosite de cele doua formatii:
ASTRA 1 – Zdranca-Sima, Dumbrava (ambii, de la Altay Constanta), M. Oprea (CSM Rova Rosiorii de Vede), Horga-D. Oprea (CSM Rova), Cristea (Dacia Unirea Braila), Ilioiu (Conpet Ploiesti), Bridinel (Tricolorul Breaza)-Nica (CSM Rova), Marinescu (Altay).
ASTRA 2 – Zdranca-Moroita (Conpet), Petre, Francu (Conpet)-Tarsoreanu (Conpet), Stanescu. B. Oprea, Voinea, Petala-Moldovan, Panait.
ASTRA 3 – Olteanu-Tudor, Santmare, Petroiesc, Stoica, Modoran- Lingurar, Milas, L. Ivan-Dascalescu, Patulea.
RAPID II – Marinescu-Craciun, Paun, Ploscar, Bojan-Moraru, Tincu, Hituta, Deac-Petrescu, Stefan. Au mai jucat: Filote, Preda, Pietroiu, Chiaucu, Lipa, Pandele, Cretu, M. Ivan.
Marian CONSTANTIN