Finlandezul Gerald Lee va continua cel puţin până la vară în tricoul campioanei CSU Asesoft. Pivotul în vârstă de 26 de ani a semnat, de curând, prelungirea înţelegerii scadentă la finalul lunii februarie, preferând să rămână la Ploieşti în ciuda mai multor oferte tentante din Vest.

Gerald Lee Jr, unul dintre cei mai eficienţi jucători ai sezonului regulat din EuroCup, a ales să continue la CSU Asesoft, în tentativa de a cuceri eventul, la finalul ediţiei în curs. „Ne bucură faptul că această colaborare merge înainte, iar ambele părţi vor avea, cu siguranţă, numai de câştigat. Lee se simte excelent la Ploieşti şi a înţeles că CSU Asesoft reprezintă cea mai bună alegere pentru el, în acest moment al carierei. Clubul păstrează prima opţiune pentru prelungirea cu un sezon a înţelegerii, în vară”, a punctat Ionuţ Georgescu, preşedintele executiv al grupării ploieştene.

De serviciile finlandezului s-au interesat, la începutul anului, mai multe echipe de prim rang european, printre care şi Enel Brindisi, liderul la zi din Italia. În 11 meciuri disputate în Liga Naţională, Gerald Lee are medii de 14.4 puncte şi 5.9 recuperări, în 25 de minute pe teren.