Trist si adevarat ! Acordurile Fanfarei Militare de la Ploiesti nu se vor mai face auzite de la 31 ianuarie 2006. Alamurile care au facut sa vibreze inimile multor ploiesteni in momente de mare incarcatura pa-triotica asemeni celui de ieri, ori ale celor care si-au cautat ragaz de liniste si bucurie in pas de promenada pe batranul bulevard cu castani vor fi reduse la tacere, sacrificate in procesul reformator al armatei. Intr-un oras ca Ploiestiul in care, rand pe rand, cazarmile au ramas pustii, va amuti, nu peste mult timp, si sunetul insufletitor al muzicii militare. Devine, de aceea, o obligatie de onoare a autoritatilor locale de a gasi o posibilitate ca acest grup de daruiti profesionisti, membri ai fanfarei ploiestene – pe care indraznim sa o consideram chiar un simbol al orasului – sa isi poata continua activitatea. Doar astfel o imagine precum cea de mai sus, incarcata de atata emotie, nu va deveni un fel de salut de adio.
Luiza Radulescu Pintilie