Aflat în cantonament cu Terek Groznâi în Antalya, și tot la Belek, atacantul a ținut duminică seară să-și reîntâlnească foștii colegi, despărțindu-se cu greu de aceștia.

Revederea de sâmbătă a petroliștilor cu Jeremy Bokila a fost dublată, o zi mai târziu, de vizita lui Gicu Grozav, venit și el la hotelul IC Santai, unde este cazată delegația găzarilor. Internaționalul român a fost primit cu urale de foștii săi coechipieri, ieșiți cu toții din camere pentru a-l întâlni, iar din primul minut a fost asaltat cu întrebări despre viața în Rusia. ”Zi-ne, cum e? Ești bine, te descurci?”. Zâmbitor și vizibil emoționat, Gicu s-a întreținut mai bine de o oră cu găzarii, povestindu-le din aventura sa la Terek. Spre deosebire de Bokila, care în cele din urmă s-a acomodat, GG-ul, așa cum îl alintă foștii colegi, nu a ascuns faptul că mai are unele probleme de adaptare, însă speră să le depăsească în cel mai scurt timp. ”Multe lucruri sunt diferite și e destul de greu cu limba pentru că foarte puțină lume vorbește engleza”, li s-a destăinuit fotbalistul în vârstă de 23 de ani, aflat la a doua sa experiență în străinătate, după cea de la Standard Liege. La capătul unei ore în care și-a revăzut haita, Gicu s-a despărțit cu greu de foștii colegi, promițându-le că se vor mai revedea pe durata stagiului de la Belek.

Prima zi cu un singur antrenament

După 4 zile de antrenamente intense, antrenorul Cosmin Contra a decis luni să contureze un program cu o singură ședință de pregătire, după-amiază dându-le liber elevilor săi. În timp ce unii dintre jucători au ales să viziteze localitatea Belek, alții s-au relaxat la piscină ori s-au plimbat prin parcul hotelului. După cina din această seară, staff-ul tehnic a programat o ședință video, urmând ca de marți să se reintre în programul cu două antrenamente zilnice.

fcpetrolul.ro