Deputatii liberali au inaintat Biroului Permanent al Camerei Deputatilor un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Senatorul liberal Radu Stroe a declarat ca, prin acest demers, „PNL tina sa-si duca la indeplinire o promisiune mai veche, referitoare la implicarea in deschiderea reala a arhivelor fostei politii politice din perioada regimului comunist”. Stroe a mai precizat ca in cadrul Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii a existat in permanenta „un blocaj, din cauza unora dintre membrii consiliului, dar si a presedintelui acestuia, Gheorghe Onisoru”. Parlamentarii liberali, semnatari ai documentului, au propus in proiect controlul Parlamentului asupra CNSAS prin intermediul Comisiei comune pentru controlul activitatii Serviciului Roman de Informatii. „Colegiul CNSAS isi termina acum mandatul de 6 ani, iar rezultatele sale nu sunt nici pe departe multumitoare. Arhivele fostei Securitati inca nu au intrat in totalitate”, a mai aratat Stroe. In proiectul de lege se precizeaza ca persoanele care candideaza pentru functia de presedinte al Romaniei sunt obligate sa faca o declaratie, pe proprie raspundere, pe care CNSAS o va verifica si o va publica in Monitorul Oficial. De asemenea, in proiect se mai mentioneaza ca vor putea fi facute publice de CNSAS, la cerere, dosarele candidatilor la alegerile parlamentare, consilierilor municipali, conducatorilor structurilor judetene ale SRI, judecatorilor si magistratilor asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurorilor din cadrul DNA, precum si persoanelor cu functii de conducere din AVAS si din Agentia Nationala a Functionarilor Publici, dar si prodecanilor, secretarilor stiintifici de facultate si sefilor de catedra.















