Suntem ceea ce suntem si datorita dascalilor pe care i-am avut.
Unii dintre noi au avut insa privilegiul de a fi fost elevii unor profesori de exceptie, chiar daca, poate, au ajuns la aceasta recunoastere mult dupa ce au parasit bancile unei scoli. In multe locuri din aceasta lume exista oameni impliniti profesional-unii dintre ei fiind recunoscuti ca adevarate personalitati in diverse domenii – care recunosc ca isi leaga reusita si de numele profesoarei Olga (Malaeru) Petrescu. Ea insasi eleva a unor straluciti dascali la Scoala Normala „Regina Maria” din Ploiesti si apoi la Facultatea de Chimie din cadrul Universitatii Bucuresti, a devenit apoi, din septembrie 1958, membra a unui corp profesoral de elita la liceul ploiestean Caragiale. Si nu a parasit, pana in septembrie 1994, catedra, dar nici crezul profesoral, implinit cu vocatie si daruire. Ca profesoara de chimie, ca diriginta, ca director adjunct, ca pedagog, ca autor de manuale si culegeri de chimie a caror valoare este recunoscuta la nivel national, ca om, adjudecandu-si pentru toate acestea, peste timp, multumirea si aprecierea elevilor care i-au facut marturisirea de a o aprecia fiindca s-a dovedit, in toate imprejurarile, dreapta si omenoasa.
Reusite de exceptie ale elevilor sai la olimpiade, participari cu lucrari la reuniuni stiintifice, nenumarate ore pentru reconstructia liceului grav afectat de cutremur sau pentru amenajarea unor moderne laboratoare de chimie completeaza o cariera didactica asezata sub semnul seriozitatii, al exigentei dar si al unei mari iubiri fata de profesie. Mai degraba a tradat ceva din indatoririle de mama fata de cei doi copii ai sai decat din responsabilitatea de dascal. Rememoreaza cu emotie, cu nostalgie, dar si cu mare multumire dialogurile si schimburile de idei din cancelarie si lungile discutii cu elevii, dincolo de orele de clasa. Personal, a fost incredintata ca „nu exista nu se poate ci doar nu vreau” si sunt multe momentele in care a dovedit aceasta. A primit distinctii importante, dar exista mai presus de toate acestea iubirea fostilor elevi care stabiliti, departe de tara, si-au invitat, nu o data, in Italia sau in America, profesoara careia au avut privilegiul sa ii fie elevi. Sunt toate acestea si un fel de secret al unei tinereti de spirit care, alaturata intelepciunii celor 70 de ani pe care ii implineste chiar astazi distinsa profesoara Olga Petrescu, raman dovada ca exista oameni- ce pacat ca sunt parca din ce in ce mai putini – care alegand sa fie dascali innobileaza, neconditionat, aceasta misie.
Luiza RADULESCU PINTILIE















