Primul antrenament al galben-albaştrilor s-a desfăşurat aseară, pe arena „Ilie Oană”, unde, chiar dacă nu a mai fost lume ca la prezentarea lui Adrian Mutu, totuşi, atmosfera a fost una „caldă”, la propriu, jucătorii prezenţi şi antrenorul Cosmin Contra fiind întâmpinaţi aşa cum se cuvine, cu dragoste, de către „lupii galbeni”.
Faţă de lotul „care a plecat în vacanţă” au fost câteva absenţe, cea mai importantă – Younes Hamza, fiind „motivată” de faptul că acesta a aterizat de-abia pe la ora 20,00, la Otopeni, deci nu avea cum să ajungă la reunire în timp util. De asemenea, portarul Povilas a acuzat unele probleme medicale, la revenirea în România, lotul pentru Turcia urmând să sufere „eventuale retuşuri” astăzi, ţinând cont că plecarea spre Antalya este programată la ora 17,00.
Zicu, prezentat şi el

Dacă „subiectul Mutu” a fost cel care a ţinut capul de afiş al zilei de marţi, ieri, prezentarea lui Ianis Zicu a fost cea care a suscitat atenţia tuturor, capriciosul dar talentatul jucător devenind, la 30 de ani, „lup galben” pentru un sezon şi jumătate. „Am ales Petrolul pentru antrenorul Contra, cu care am fost şi coleg, pentru că joacă un fotbal care mie îmi place şi eu cred în câştigarea celor două trofee propuse!” – a declarat Zicu, la prezentarea sa.

Petrolul a început să „producă”

Tot ieri, conducerea şi jucătorii Petrolului au participat la semnarea parteneriatului cu producătorul german de automobile – OPEL, care va fi sponsorul galben-albaştrilor cel puţin pentru acest retur. Contractul se poate prelungi şi pentru campionatul viitor, preşedintele galben-albaştrilor, Dan Capră, antrenorul Cosmin Contra şi
21 de jucători participând la evenimentul care a marcat apariţia unui sponsor principal pe tricourile „lupilor”, aceeaşi companie fiind şi pe „pieptul” celor din echipele Borussia Dortmund, Galatasaray sau
Bayer Leverkusen.
Marian DIMA