În anul şcolar 2014-2015, în liceele din judeţ vor exista 236 de clase de a IX-a, conform planului de şcolarizare aflat încă în lucru la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova. Potrivit estimărilor realizate până în momentul de faţă, numărul claselor de a IX-a, din anul şcolar viitor, va fi mai mic decât cel actual, pentru că numărul celor care vor susţine admiterea anul acesta va fi mai mic cu aproximativ 300 de elevi decât cel de anul trecut, ne-a precizat inspectorul şcolar general Horia Toma. Dintre cele 236 de clase de a IX-a, 132 vor fi clase cu profil tehnologic şi clase profesionale (adică 55,9% din total), după cum ne-a mai declarat interlocutorul nostru. Numărul claselor profesionale ar urma să fie de aproximativ 40. În prezent, învăţământul profesional durează doi ani – de la clasa a X-a până la clasa a XI-a. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 117/2013 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, începând din 2014, elevii vor putea alege imediat după absolvirea clasei a VIII-a să se înscrie în învăţământul profesional. În lunile următoare este aşteptată să apară şi metodologia de înscriere a absolvenţilor de gimnaziu care vor să înveţe o meserie, în aceste clase. „De la toamnă, vom avea două rânduri de clase de învăţământ profesional: cele formate din absolvenţi de clasa a IX-a şi cele puse la dispoziţia absolvenţilor de clasa a VIII-a. Până pe 2 februarie (data până la care trebuie finalizat planul de şcolarizare pentru anul şcolar viitor – n.n.) am solicitat unităţilor de învăţământ tehnic să ne transmită câte dintre clasele de a IX-a propuse să funcţioneze în anul şcolar următor le vor transforma în clase profesionale”, ne-a precizat Horia Toma.
Ana MAXIM














