Economia zonei euro ar putea înregistra anul acesta o creștere peste așteptări, a declarat, azi, Ewald Nowotny, membru în consiliul director al Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Reuters.

În decembrie, BCE a revizuit în sus estimările privind evoluția zonei euro în 2014, prognozând un avans de 1,1% în acest an.

‘Este posibil să existe potențial pentru o expansiune mai ridicată față de prognozele noastre, în condițiile în care întreaga Europă este acum într-o situație mai bună decât în 2013″, a explicat Nowotny, care este și guvernatorul Băncii Centrale a Austriei.

‘Poate unele state, cum ar fi Germania, Austria, vor ajunge la o creștere economică de 2%. Încă suntem prudenți în estimările noastre’, a adăugat oficialul BCE.

De asemenea, Nowotny a subliniat că BCE nu vede riscul unei deflații sau inflații în zona euro ‘nici pe termen scurt, nici pe termen mediu’.

Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut ușor în luna decembrie 2013, până la 0,8%, de la nivelul de 0,9% înregistrat în luna noiembrie, arată o estimare preliminară publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Luna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) și-a revizuit în jos estimările privind rata inflației în zona euro pentru 2013 și 2014, până la 1,4% și, respectiv, 1,1%. În plus, potrivit primelor prognoze pentru 2015, media inflației în zona euro ar urma să se situeze la 1,3%, sub ținta de 2% avută în vedere de BCE.

Deflația, o scădere cronică a prețurilor, afectează întreaga economie, deoarece consumatorii evită să facă achiziții în așteptarea unor noi reduceri de prețuri, ceea ce afectează cererea și forțează companiile să-și reducă cheltuielile și angajările, creând astfel un efect în spirală.