În cursul anului trecut, 77 de persoane şi-au pierdut viaţa pe şoselele din Prahova, ca urmare a celor 976 de accidente rutiere în care au fost implicate. De asemenea, în urma evenimentelor înregistrate pe arterele de circulaţie din judeţ, 342 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în spital.
După cum ne-au spus reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul victimelor a crescut !
Astfel, în acelaşi interval al anului 2012, în judeţ îşi pierduseră viaţa 71 de persoane, alte 379 fiind rănite grav, numărul total al accidentelor ridicându-se la 1.070.
În context, ni s-a precizat că, în 2013, cel mai mare număr de morţi a fost în weekendul 9- 10 noiembrie 2013, când pe şoselele din judeţ s-au înregistrat şase morţi !
Astfel, trei persoane şi-au pierdut viaţa numai într-o singură zi – sâmbătă, 9 noiembrie 2013 – în urma unui accident care a avut loc pe DN 1 B, Ploieşti – Buzău, în zona localităţii Bucov, iar alte două au fost grav rănite. Atunci, un autototurism BMW se pare că a schimbat direcţia de mers şi a pătruns pe contrasens, lovindu-se de o altă maşină, care circula din sens opus. Cele trei persoane care au decedat în urma tragicului eveniment rutier – soţ, soţie şi tatăl fetei ! – se aflau în autoturismul BMW. În aceeaşi zi de sâmbătă, 9 noiembrie 2013, un alt eveniment tragic s-a petrecut în zona Cartierului Mitică Apostol din Ploieşti (segmentul de drum DN 1 A). În urma impactului a două autoturisme, o femeie în vârstă de 46 de ani a murit la spital, iar alte două au fost grav rănite.
De asemenea, a doua zi, duminică, 10 noiembrie 2013, în zona oraşului
Băicoi, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini, două persoane şi-au pierdut viaţa.
Printre măsurile luate în scopul reducerii evenimentelor rutiere cu consecinţe grave, la nivelul Biroului Rutier Prahova au fost instituite, încă de la începutul anului 2013, aproape zilnic, controale în trafic.
De exemplu, la fiecare sfârşit de săptămână, efectivele de poliţie rutieră din judeţ au derulat acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, fiind verificaţi cu aparatul etilotest sute de şoferi şi fiind controlate zeci de maşini.
Tot la începutul anului 2013, a fost reglementată obligativitatea introducerii permisului de conducere pentru posesorii de mopede.
Mai nou, filtrele poliţiştilor rutieri vizează inclusiv dotarea maşinilor, în perioada de iarnă, cu echipament adecvat şi existenţa unor improvizaţii făcute la motoarele maşinilor. Pentru combaterea şi sancţionarea acestora, au fost şi vor mai fi organizate controale în trafic, cu participarea nu doar a agenţilor de la Poliţia Rutieră, ci şi ai specialiştilor RAR şi ai altor instituţii de profil.

(F.T.)