Săptămâna aceasta au avut loc primele etape ale anului din cadrul Cupei Europene de bob, competiţie la care participă, pentru România, echipajul de la CSO Sinaia, format din Andreeas Neagu şi Paul Muntean, sportivi pregătiţi de antrenorul Paul Neagu, tatăl lui Andreeas.
În vârstă de 28 de ani, Andreeas Neagu a avut un sezon bun în Cupa Europeană, cel mai bun rezultat înregistrat la bob 2 persoane fiind locul 11 la o etapă desfăşurată pe pârtia de la Winterberg (unde acesta are reşedinţa), desfăşurată la începutul lunii decembrie 2013.
Cu punctele obţinute din această competiţie, deşi nu a luat startul la nicio rundă de Cupă Mondială, se situează între primele 50 de locuri ale lumii la bob 2 persoane.
Miercuri şi joi, pe pârtia de la Igls, din Austria, au avut loc două etape din Cupa Europeană, la care Neagu şi Muntean au reuşit să se claseze între primele 20 de poziţii. În prima rundă, echipajul clubului din Sinaia a stabilit al 16-lea timp atât în manşa întâi (53,43 sec.; +0,74 sec.), cât şi în manşa a doua (53,52 sec.; +0,70 sec.), situându-se, în clasamentul final, pe locul 17 (1.46,95 min.), cu o întârziere de 1,30 secunde faţă de echipajul câştigător, Albrecht Klammer şi Christian Schmacht, din Germania.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.