Primăria Municipiului Ploieşti, prin Serviciul Public Finanţe Locale (S.P.F.L.), pune la dispoziţia ploieştenilor care, în această perioadă, doresc să achite impozitele şi taxele locale pentru anul în curs, noi modalităţi. Astfel, în cazul efectuării plăţii prin Internet, aceasta se poate face accesând adresa https://www.ploiesti.ro. În acest caz, autentificarea se realizează pe bază de cont de utilizator şi parolă, care trebuie obţinute înainte de efectuarea plăţii. Pentru a intra în posesia parolei de acces în sistem, trebuie completat un formular tip prin care se solicită aceasta şi care, ulterior, se depune la sediul S.P.F.L. din Bulevardul Independenţei nr.16, la Biroul Informatică şi Administrarea Bazei de Date, însoţit de o fotocopie de pe BI/CI.
De asemenea, pentru persoanele netransportabile, Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a pus la dispoziţie o linie telefonică gratuită – “telefonul verde”, 0800800659 -, prin intermediul căreia această categorie de contribuabili poate solicita ca o echipă de colectare din cadrul instituţiei să se deplaseze la domiciliu în vederea încasării impozitelor şi a taxelor locale datorate. Contribuabilii pot apela ,,telefonul verde’’ de luni până joi, în intervalul orar 0800 – 1630, iar în ziua de vineri, în intervalul orar 0800-1400.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.