Încă de ieri, prima zi în care a fost dată în folosinţă reţeaua de gaze din comuna prahoveană Tinosu, 35 de cereri de racordare a gospodăriilor populaţiei au fost înregistrate la primăria din localitate.
Ieri după-amiază, la Tinosu a fost aprinsă prima flacără la un aragaz racordat la reţeaua de alimentare cu gaze naturale, ceea ce le-a permis celor prezenţi la inaugurare să bea cafea preparată cu gaz metan provenit de la conductă, şi nu de la butelie. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, prezent la inaugurarea reţelei de gaze de la Tinosu, a declarat: „Din respect faţă de cetatea dacică a lui Dromichetes, de la Tinosu, gazul metan a fost introdus şi în clădirea primăriei, ca o recunoaştere a statalităţii românilor”. De altfel, clădirea Primăriei Tinosu a fost deja conectată la o centrala termică.
La evenimentul de ieri au fost prezenţi, alături de localnici şi de primarul comunei, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi consilierul judeţean Rareş Enescu.
Alimentarea cu gaze a comunei Tinosu face parte din proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Prahova în anul 2010, proiect care îşi propune ca, până în anul 2015, să se alimenteze cu gaze localităţile Poienarii Burchii, Şirna, Gorgota, Tinosu, Puchenii Mari, Balta Doamnei, Gherghiţa, Olari, Drăgăneşti şi Dumbrava. Anul trecut, au fost finalizate lucrările de aducţiune gaz metan în comunele Valea Călugărească, Albeşti Paleologu şi Telega.
V.S.