Economia subterană – 28,4 la sută din PIB

În anul anterior, economia subterană din România a reprezentat 28,4 la sută din PIB (circa 39,5 miliarde de euro), cu 1,2 miliarde de euro mai mult decât în anul 2012, conform unui studiu întocmit de firma de consultanţă AT Kearney. Construcţiile, comerţul cu amănuntul şi cu ridicata, turismul sunt domeniile cele mai afectate de evaziunea fiscală. În cadrul ţărilor europene, România este depăşită doar de Bulgaria, unde procentul evaziunii fiscale a fost de 31 la sută din PIB.
La o recentă întâlnire pe tema evaziunii fiscale, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, declara, între altele: „Evaziune zero nu există în nicio ţară, aşa cum nu există ţară fără gripă şi fără hepatita A. Dar procentul de îmbolnăvire de aceste două boli îţi arată care este gradul de dezvoltare, de civilizaţie al ţării respective”.

Manifestări expoziţionale organizate de CCI Prahova

Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova a organizat, în cursul anului recent încheiat, şase manifestări expoziţionale proprii, la Ploieşti: Confintex Prahova, Prahova Construct-Ambient, Salonul Auto (două ediţii) şi două târguri de cadouri de iarnă, la care au participat câteva mii de vizitatori.
Pe de altă parte, CCI Prahova a organizat participarea unor firme cu standuri proprii de produse la diverse manifestări expoziţionale externe: Târgul internaţional de materiale de construcţii şi amenajări interioare – INFACOMA, Salonic (Grecia), Expoziţia internaţională „Petroleum Istanbul” (Turcia), Târgul internaţional Harbin (China) sau „Fabricat în Republica Moldova” (Chişinău).

Numărul autorizaţiilor de construire, în scădere

În luna noiembrie a anului 2013, administraţiile publice locale au eliberat 2.875 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (hoteluri, moteluri, pensiuni agroturistice, vile etc), în scădere cu 11,8 la sută faţă de luna octombrie a aceluiaşi an şi în creştere cu 10 la sută comparativ cu luna noiembrie 2012, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Din totalul autorizaţiilor menţionate, 59,1 la sută au fost eliberate pentru mediul rural. În cazul regiunii Sud-Muntenia, din care face parte şi judeţul Prahova, au fost eliberate, în luna noiembrie anul trecut, cu 73 de autorizaţii mai puţin faţă de luna octombrie 2013.