A trecut un an de cand Alianta DA PNL-PD a castigat alegerile generale. Noua putere a promis schimbare, stabilitate, eradicarea coruptiei si un trai mai bun. Nu ? Ramane celebru salutul de mai tarziu – sa traiti bine ! – al candidatului Aliantei la presedintia Romaniei. Daca, intr-adevar, asa s-a si intamplat, i-am lasat pe romani, pe prahoveni , sa spuna. Doua intrebari le-am adresat:
1- La alegerile generale din 2004, cand ati votat, ati crezut ca o sa traiti mai bine? 2 – Acum, dupa ce a trecut un an, s-a implinit aceasta speranta?
Mihalache Nicolae (29 ani, Bucov): „Ca o sa traiesc mai bine am crezut, dar nu mi s-a implinit aceasta speranta. Dupa un an, nu traiesc nici mai prost, dar nici mai bine”.
Vasile Alexandru (Barcanesti, 64 ani):” Am sperat ca o s-o duc mai bine. Realitatea este ca traim mai prost fata de cum a fost. Sa stiti, insa, ca Guvernul este de vina. Nu stie sa administreze corect banii statului.”
Perijoc Elena (62 ani, Barcanesti): „Exact asa am crezut, acum un an, in spusele lui Basescu – ca o sa traiesc mai bine. Dar, numai el stie cum este sa traiesti bine ! Noi, amaratii, ce sa facem? Nu gasim medicamente compensate pe nicaieri. Pe timpul fostei guvernari, noi, pensionarii, tot ne mai bucuram de 20.000 de lei si era ceva. A trecut un an, si eu n-am primit la pensie nici macar 5000 de lei !
Potocea Elena (37 ani, Tomsani):” Am sperat ca o s-o ducem mai bine, dar aceasta speranta nu s-a indeplinit.In ultimul an, principala noastra realizare a fost ca ne-a reusit fata la liceul pe care ni l-am dorit, dar asta nu este meritul guvernantilor, in nici un caz. Nu vedeti care sunt conditiile de trai de-acum? Nici nu mai e nevoie s-o spunem.”
Matei Ana (77 ani, Ploiesti): „N-am crezut c-o duc mai bine. Am stiut ce o sa se intample, de prin carti. Daca exista vreo carte in care scrie despre asa ceva? Biblia spune tot.”
Matei Georgeta (37 ani, Ploiesti), fiica acesteia: „Am crezut c-o s-o ducem mai bine.Si mi s-a indeplinit speranta, mai mult de-o groaza!”
Harasim Doru (54 ani, Tinosu): „Am sperat c-o duc mai bine, dar e din ce in ce mai rau. Salariile sunt cum sunt, adica mici, cum s-o ducem mai bine?”
Georgescu Vasile (67 ani, Ploiesti: „Am sperat ca o sa traiesc mai bine, dar o duc mai rau. M-am entuziasmat, acum un an, cand am votat. Mi-am zis: vin astia, se schimba multe, insa… e mai rau.”
Vasilache Rodica (25 ani, Ploiesti): „Cu toate ca am votat cu cine ne-a spus ca o sa traim mai bine, tot n-am crezut ca va fi asa. Imediat dupa ce am votat, mi-am dat seama ca va fi la fel, ba chiar mai rau. Eu acum sunt somera cu toate ca am terminat o facultate”.
Voica Nicolae (57 ani, Ploiesti):” Da, am crezut ca o sa traiesc mai bine. Nepoata mea de doi ani, Andra Adriana, nu merge in picioare, are o paralizie spastica din nastere. Acum merg la Casa de Asigurari de Sanatate, pentru o recomandare in speranta ca voi beneficia de 50% reducere, la medicamente. Asa ca ceva “s-a rezolvat”, adica s-au luat si drepturile copiilor de a beneficia de medicatie gratuita. Ce sa mai zicem de noi, pensionarii ! Nici inainte n-a fost bine, dar nici acum nu se vede nimic.”
Nicoleta Dumitrescu, Foto: Raluca Ene















