La data de 03.01.2014, în jurul orei 00.55, polițiști din cadrul Poliției orașului Slănic, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, au oprit un autoturism condus de un bărbat din localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.82 mg / l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Vălenii de Munte, unde în prezenţa medicului de serviciu, acesta a refuzat să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 87, aliniatul 5 din O.U.G. 195/ 2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice.
La data de 03.01.2014, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secției nr.3 Ploiești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Șos.Vestului, au observat un autoturism având numere de înmatriculare provizorii, condus de un bărbat către Șos. Nordului.
Polițiștii au oprit autoturismul în cauză, iar după verificarea documentelor, au stabilit faptul că acesta nu are drept de circulație, întrucât valabilitatea plăcuțelor de înmatriculare a expirat.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 85, aliniatul 1 din O.U.G. 195 / 2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice.
La data de 03.01.2014, în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, D.N.1B, în timp ce efectuau serviciul pe D.J. 100 C, în comuna Fulga, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg / l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Mizil, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 87, aliniatul 1 din O.U.G. 195 / 2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice.